Acţiunea expertului de întocmi un raport de expertiză extrajudiciară într-un dosar penal aflat pe rolul instanței nu este o acţiune de ajutor de natură a îngreuna sau zădărnici judecata. Opinia subiectivă a expertului, chiar dacă este favorabilă acuzaţilor dintr-o cauză penală, nu poate atrage, prin ea însăşi, răspunderea penală a expertului pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului.
Extras din considerentele deciziei nr. 63/A/2018 a ÎCCJ:
”Potrivit textului de incriminare al faptei de favorizare a făptuitorului, reglementat de dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. pen., aceasta este fapta persoanei care dă ajutor unui suspect, înainte de a începe urmărirea penală sau unui inculpat, în timpul urmăririi penale, indiferent dacă s-a pornit sau nu acţiunea penală contra acelei persoane, în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, săvârşită înainte de activitatea de favorizare.
A împiedica sau îngreuna urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, înseamnă a desfăşura o activitate îndreptată în mod categoric împotriva operei de înfăptuire a justiţiei.
Pentru existenţa infracţiunii de favorizare a făptuitorului este necesar ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. Totodată, acţiunea de ajutor trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei.
Nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă urmărirea penală sau judecata au fost efectiv îngreunate sau zădărnicite, fiind suficient să fi existat posibilitatea de a se realiza unul dintre aceste rezultate.
Sub aspectul laturii subiective, este necesar să se facă dovada că autorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui făptuitor şi a prevăzut că prin acest ajutor ar putea îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata, rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă.
În cauză, din analiza materialului probator se constată că nu a existat o acţiune de ajutor dată unui inculpat, în sensul textului art. 269 alin. (1) C. pen.
Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, la solicitarea Consiliului Judeţean D., prin adresa nr. 3493 din 22 martie 2013, a încheiat un contract de prestări servicii pentru întocmirea unui raport de expertiză extrajudiciară, obiectul fiind de „stabilire a existenţei/inexistenţei prejudiciului cauzat bugetului Consiliului Judeţean D. ca urmare a executării lucrării „Pod pe DJ 703B”, amplasat peste Râul D., km 84+723, în comuna L.”.
Expertiza s-a realizat de către inculpat la sediul Consiliului Judeţean D., având pentru analiză documente prezentate în format electronic pentru efectuarea expertizei, deoarece la data respectivă documentele originale fuseseră ridicate de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti.
Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de către inculpatul A. a fost înaintat la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi ataşat la Dosarul nr. x/2/2013, împreună cu alte documente, prin adresa nr. 5104/2013 a Consiliului Judeţean D.
În concluziile raportului, inculpatul A. a atestat că în urma calamităţilor produse în perioada aprilie – iulie 2005, în două rânduri, podul nominalizat mai sus a fost afectat, iar calamitatea obiectivului este demonstrată cu actele întocmite în perioada respectivă. Totodată, s-a menţionat că aceste acte doveditoare cu privire la calamitatea obiectivului constituie baza în urma căruia Guvernul României a emis H.G. nr. 704/2006 privind normalizarea obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţii în perioada de referinţă mai sus-amintită.
În sarcina inculpatului B. s-a reţinut că, în calitate de expert criminalist, a efectuat o expertiză grafică extrajudiciară la solicitarea numitului G., în cursul desfăşurării procedurilor judiciare în Dosarul penal nr. x/P/2010, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Obiectul expertizei criminalistice a fost acela de a se stabili: dacă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1000 din 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public G. din Piteşti, a fost semnat la poziţia „cumpărător” de către numitul C.; dacă anexele la contractul menţionat au fost sau nu semnate de către acelaşi C.
În scopul realizării expertizei, inculpatul B. a primit mai multe înscrisuri, considerate a fi în litigiu, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1000 din 23 martie 2009 la B.N.P. G., în fotocopie; un exemplar la contractul din dosarul de urmărire penală; un exemplar al aceluiaşi contract reprezentând fotocopia documentului existent în Arhiva O.C.P.I.; anexele la contractul de vânzare-cumpărare. Totodată, a avut în vedere ca şi „scripte de comparaţie” următoarele documente în fotocopie: două cereri din data de 15 ianuarie 2013, adresate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti din Dosarul nr. x/P/2010; cererea pentru eliberarea unui paşaport din data de 16 august 2004, fişa înlocuitor pentru paşaportul X..
Pe baza acestor documente, inculpatul B. a realizat analiza criminalistică a semnăturilor existente, concluzionând în raportul de expertiză extrajudiciară că numitul C., poate executa, în mod natural şi normal, două tipuri de semnături, aparent diferite, dar care prezintă elemente de ordin general comune, respectiv că semnăturile în litigiu de pe contractul de vânzare-cumpărare şi anexele la contract au fost executate de persoana titulară C.
Raportând elementele teoretice la infracţiunile concrete de favorizare a făptuitorului reţinute în sarcina inculpaţilor, Înalta Curte constată că acţiunea inculpaţilor, de a întocmi, în calitate de experţi, rapoarte de expertiză extrajudiciară, în Dosarul penal nr. x/P/2010, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, nu este o acţiune de ajutor de natură a îngreuna sau zădărnici judecata.
Raportul de expertiză extrajudiciară nu reprezintă un mijloc de probă de natură a îngreuna judecata cauzei, întrucât forţa sa probantă este una relativă, ca şi a celorlalte mijloace de probă şi care nu are aptitudinea de a îngreuna judecata, prin inducerea în eroare a instanţei de judecată.
Opinia subiectivă a expertului, bazată pe propriile demersuri ştiinţifice, chiar dacă este favorabilă acuzaţilor dintr-o cauză penală, întocmită superficial sau nefundamentată ştiinţific nu reprezintă un temei probatoriu suficient pentru a atrage răspunderea penală şi, prin urmare, nu poate atrage, prin ea însăşi, răspunderea penală a expertului pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului.
Pe de altă parte, şi în ipoteza în care rapoartele nu au fost întocmite în conformitate cu regulile procedurale şi tehnicile de analiză reglementate de O.G. nr. 2/2000, nu exista posibilitatea de a se realiza îngreunarea judecăţii.
În cauză, din analiza probelor, nu rezultă nici faptul că inculpaţii A. şi B., în calitate de experţi extrajudiciari, ar fi acţionat cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpaţilor G. şi A., trimişi în judecată în cauza penală aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, aceştia au întocmit rapoartele de expertiză pe baza documentelor care le-au fost puse la dispoziţie, cunoştinţelor de specialitate, a actelor normative incidente şi a propriilor constatări rezultate în urma expertizelor. Împrejurarea că, rapoartele de expertiză extrajudiciară, prin concluziile lor, nu au fost concordante cu celelalte acte ştiinţifice din dosarul penal, nu este de natură să ducă la concluzia că inculpaţii au avut reprezentarea că ar ajuta un inculpat şi că ar urmări sau accepta ca acest ajutor să îngreuneze judecata. De altfel, rapoartele de expertiză extrajudiciară nu au un efect hotărâtor în soluţionarea cauzei penale, iar în cauză nu au generat vreo dezbatere.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că actele materiale care au constituit acuzaţia de favorizare a făptuitorului nu corespund modelului legal de incriminare avut în vedere de legiuitor prin infracţiunea menţionată şi, prin urmare, fapta inculpaţilor A. şi B. nu este prevăzută de legea penală.” (ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. nr. 63/A/2018, www.scj.ro)
Cuvinte cheie: favorizarea faptuitorului > raport de expertiza
