Răspunderea statului pentru eșecul de a asigura practica unitară a instanțelor de judecată

15 iunie 2020 Drept Civil

Simpla invocare a unui text din Constituţie sau a dreptului la un proces echitabil (fie şi pentru practică neunitară) nu este suficientă pentru a deschide calea unei acţiuni directe în despăgubiri împotriva statului, fiind necesară identificarea unui remediu de drept intern care să permită repararea unei eventuale încălcări a unui drept fundamental.

Extras din considerentele deciziei nr. 661/2019 a ÎCCJ:

”Dispoziţiile art. 47 din Constituţie sunt dispoziţii de drept public care pot fi puse în aplicare prin intermediul organului legislativ care adoptă legile corespunzătoare şi apoi prin Guvernul României care pune în executare normele adoptate de Parlament.

Statul Român funcţionează cu respectarea principiilor legalităţii şi al separaţiei puterilor în stat, pentru fiecare funcţiune a sa existând instituţii şi organisme înfiinţate potrivit legii. Acestea pun în aplicare, în virtutea normelor ce le guvernează activitatea şi scopului prevăzut de lege, mecanismele necesare funcţionării societăţii în ansamblul său, conform principiilor statuate în Constituţie.

În practica Înaltei Curţi, confirmată prin Decizia nr. 27/2011 pronunţată în Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a arătat că interpretarea dispoziţiilor din Convenţie care obligă la un remediu efectiv pentru încălcarea unui drept fundamental nu deschide calea unei acţiuni directe în faţa instanţei, impunând însă existenţa unui remediu efectiv care să pună în discuţie modul de aplicare a legii interne în conformitate cu cerinţele CEDO (cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Rotaru contra României etc.)

Citeste mai mult  Constatare nulitate act juridic. Eroarea asupra naturii contractului

Cu alte cuvinte, simpla invocare a unui text din Constituţie sau a dreptului la un proces echitabil( fie şi pentru practică neunitară) nu este suficientă pentru a deschide calea unei acţiuni directe în despăgubiri în faţa instanţelor de fond, fiind necesară identificarea unui remediu de drept intern care să permită repararea unei eventuale încălcări a unui drept fundamental.

Este adevărat că prin acţiunea dedusă judecăţii în prezentul litigiu s-a urmărit stabilirea unei răspunderi extracontractuale în sarcina mai multor pârâţi, printre care şi Statul Român, răspundere întemeiată pe încălcarea unor dispoziţii constituţionale, dar şi pentru eşecul de a asigura practica unitară a instanțelor de judecată.

Aspectele invocate de reclamanţi tind să stabilească o răspundere obiectivă a statului, întemeiată pe obligaţiile sale pozitive, aşa cum acestea au fost relevate în anumite situaţii în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special prin cauzele pilot contra României, cum, ar fi cauzele Beian contra României, Maria Atanasiu şi alţii contra României, Katz contra României etc.

Citeste mai mult  Contestație în anulare. Invocarea motivului vizând nelegalitatea compunerii completului de judecată

Or, în speţă, nu s-a făcut dovada încălcării unor drepturi fundamentale ale reclamanţilor, astfel încât nu poate fi primită susţinerea că pârâtul Statul Român trebuie să răspundă pentru prejudiciul suferit de reclamanţi, fără a fi identificate obligaţiile concrete ce-i revin pârâtului şi nici temeiul de drept al instituirii acestei răspunderi.

Faptul că s-a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 998-999 Cod civil, nu este suficient pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală pentru Statul Român, de vreme ce constată că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, pentru a stabili în sarcina pârâtului obligaţia de acorda despăgubiri pentru daune morale în favoarea reclamanţilor” (ÎCCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 661 din 27 martie 2019, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: >