Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 NCPP. Delapidare

18 aprilie 2016 Drept Penal Jurisprudenta

Însuşirea, de către persoana care are calitatea de administrator al unei asociaţii de proprietari, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează este incriminată în art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., constituind varianta atenuată a infracţiunii de delapidare şi, în consecinţă, recursul în casaţie întemeiat pe cazul reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, este nefondat.

”Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În speţă, criticile recurentului inculpat vizează greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzute în art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că inculpatul V.I. a deţinut funcţia de administrator al Asociaţiei de Proprietari Bloc C. din data de 15 august 2006 până la data de 10 aprilie 2010, în această calitate inculpatul preluând mijloacele materiale şi băneşti ale asociaţiei. S-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de delapidare a constat în însuşirea în interes personal, de către inculpat, în perioada august 2006 – 8 aprilie 2010, a sumei de 141.176,88 lei din gestiunea asociaţiei de proprietari. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate.

Citeste mai mult  Acoperirea omisiunilor din acordul de recunoaștere a vinovăției

Prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea acestuia, cu referire la art. 295 C. pen. care prevede că subiectul activ al infracţiunii este funcţionarul public, spre deosebire de art. 215 ind. 1 C. pen. anterior care prevedea că subiect activ al infracţiunii este un funcţionar.

Cu referire la această critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 295 alin. (1) C. pen., însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, constituind infracţiunea de delapidare.

Deopotrivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că art. 308 C. pen., cu denumirea marginală „infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane”, are următorul conţinut: „(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Din analiza textelor de lege precitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, spre deosebire de dispoziţiile art. 295 C. pen., textul art. 308 alin. (1) C. pen. conţine o enumerare a infracţiunilor pentru a căror comitere nu este necesară calitatea de funcţionar public a subiectului activ, inclusiv infracţiunea de delapidare, cu precizarea că dispoziţiile acestor norme de incriminare se aplică şi altor categorii de persoane, respectiv acelora care „exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Citeste mai mult  Nulitatea constituirii ipotecii imobiliare

Prin modalitatea de reglementare, dispoziţiile art. 308 C. pen. nu definesc o infracţiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configuraţie proprie, ci se face trimitere la dispoziţiile şi pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care şi cele prevăzute în art. 295 C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în cazul dispoziţiei legale analizate, respectiv art. 308 C. pen., trimiterea pe care textul o face la dispoziţia din art. 295 C. pen. are rolul de a extinde cadrul juridic al acestei ultime reglementări, astfel încât să devină aplicabilă nu doar funcţionarilor publici, ci şi „persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Aşadar, dispoziţiile art. 308 C. pen. reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C. pen.

Reglementarea din art. 308 C. pen. funcţionează pe structura normei de incriminare prevăzute în art. 295 C. pen., pe care o extinde în ceea ce priveşte calitatea subiectului activ şi, ca o consecinţă a acestei modificări, legiuitorul a adaptat limitele de pedeapsă la gradul de pericol social abstract rezultat din schimbarea intervenită cu privire la această infracţiune.

Citeste mai mult  ICCJ. Arbitrii din cadrul instanţelor arbitrale sunt funcționari publici

Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infracţiuni au trăsăturile constitutive ale infracţiunii de bază, la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii-tip.

Ca atare, art. 308 C. pen., aşa cum s-a arătat, reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute în art. 295 C. pen., prezentând un grad de pericol social generic mai redus în raport cu cel al infracţiunii-tip, în contextul în care fapta nu ar mai fi săvârşită de funcţionarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Prin urmare, nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de delapidare prevăzută în dispoziţiile art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât aceasta are corespondent în legislaţia nouă, regăsindu-se în dispoziţiile art. 295 C. pen. raportat la art. 308 C. pen.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii; infracţiunea prevăzută în art. 215 ind. 1 alin. (1) C. pen. anterior reţinută în sarcina recurentului inculpat este prevăzută în noua legislaţie, iar din această perspectivă critica inculpatului este neîntemeiată.” (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 83/RC din 6 martie 2015, www.scj.ro)

Cuvinte cheie: > > > >