Refuzul casei de pensii de valorificare a adeverinţei care atestă încadrarea unui fost angajat în grupa I sau a II-a de muncă în baza pontajelor lunare întocmite de către angajator

20 decembrie 2016 Jurisprudenta

Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive. Pentru a putea fi valorificate, aceste adeverinţe se completează, în mod obligatoriu, la toate rubricile prevăzute.

Potrivit Anexei nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, nominalizarea în grupă de muncă poate fi făcută şi prin pontajele lunare. Pontajele lunare şi statele de plată sunt documente verificabile din evidenţa angajatorului, întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel că refuzul casei teritoriale de pensii de valorificare a adeverinţei care atestă încadrarea unui fost angajat în grupa I sau a II-a de muncă în baza pontajelor lunare întocmite de către angajator este neîntemeiat. (Curtea de Apel Timișoara, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 881 din 23 iunie 2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >