Refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice. Achitare

9 aprilie 2019 Drept Penal Jurisprudenta

Curtea de Apel Oradea a dispus achitarea unui bărbat trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 CP întrucât în cauză nu s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că membrii echipajului de poliţie i-au solicitat în repetate rânduri acestuia să-i însoţească la spital în vederea recoltării probelor biologice. Curtea a apreciat că, în cazul în care conducătorul auto are o atitudine recalcitrantă şi nu respectă dispoziţiile date de poliţist, potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002, polițistul este îndreptăţit să folosească forţa.

Extras din considerentele deciziei:

”În ceea ce privește structura şi conținutul juridic al infracțiunii de refuz sau sustragerea de prelevarea de mostre biologice, Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul juridic principal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, iar cel secundar constă în relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei.

Subiectul activ al infracţiunii este de regulă necircumstanţiat (conducătorul autovehiculului), putând exista situaţii în care legea impune necesitatea unui autor calificat: instructorul auto aflat în procesul de instruire a persoanelor care se pregătesc pentru susţinerea examenului în vederea obţinerii permisului de conducere şi examinatorul, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Situaţia premisă: existenţa unei situaţii concrete care ar impune obligaţia conducătorului de vehicul, instructorului auto sau examinatorului de a accepta prelevarea unor mostre biologice la solicitarea agentului constatator, necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori a altor substanţe psihoactive.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 185 – 188 din Hotărârea Guvernului nr. 391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorilor de autovehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când rezultatul testării aerului expirat arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat; în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri sau produse periculoase; atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare; în cazul accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, dacă rezultatul testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indică prezenţa în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se supună recoltării probelor biologice; în cazul implicării în accidente de circulaţie din care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane.

Citeste mai mult  Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Amânarea aplicării pedepsei

Este de precizat infracţiunea nu este condiţionată de oprirea autovehiculului în trafic, condiţia prealabilă necesară pentru existenţa infracţiunii subzistând şi în situaţia în care subiectul activ a condus autovehiculul în momentele imediat anterioare solicitării de a se supune testării aerului expirat, respectiv recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Elementul material al laturii obiective poate fi comis prin două modalităţi alternative, respectiv prin refuz şi prin sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În ceea ce priveşte modalitatea reţinută în acuzare în sarcina inculpatului, respectiv cea a refuzului de a se supune prelevării de mostre biologice, Curtea a reţinut că, potrivit art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţistului rutier.

De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 17 din Ordinul nr. 1512 din 12 decembrie 2013 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, confirmarea refuzului persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta deplasarea la sediul unităţii de asistenţă medicală autorizate sau al instituţiei medico-legale în vederea recoltării mostrelor biologice se face de către poliţistul rutier prin întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii.

Citeste mai mult  CCR. Dispozițiile privind durata arestului la domiciliu neconstituționale

În cazul în care persoana implicată în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aflată la sediul unităţii de asistenţă medicală autorizată sau al instituţiei medico-legale, refuză să accepte recoltarea mostrelor biologice înainte de desigilarea trusei standard, confirmarea refuzului se face tot de către poliţistul rutier prin întocmirea procesului-verbal de constatare.

În situaţia în care, după desigilarea trusei standard, persoana în cauză refuză recoltarea mostrelor biologice, se vor completa în mod corespunzător rubricile respective din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, aflat în trusa standard, ce va fi semnat de către poliţistul rutier şi personalul medical, precum şi de către persoana respectivă dacă aceasta nu refuză să semneze procesul-verbal.

Este de precizat că, potrivit art. 114 alin. (4) Cod procedură penală, persoanele care au întocmit procesul-verbal de constatare care, potrivit art. 61 alin. (5) Cod procedură penală constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală, pot fi audiate ca martor, însă doar în cazul în care nu au efectuat acte de urmărire penală în cauză.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, legătura de cauzalitate rezultând ex re.

Sub aspectul laturii subiective forma de vinovăţie cu care acţionează subiectul activ este intenţia, în ambele forme (directă şi indirectă).

Curtea a considerat că procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante încheiat în data de 12 februarie 2016 nu are natura unui mijloc de probă, ci doar a unui act de sesizare, împrejurările de fapt consemnate în cadrul său servind doar pentru determinarea cadrului investigativ al urmăririi penale. Organele de constatare nu pot administra probe în procesul penal, această activitate fiind în competența doar a organelor judiciare.

Astfel, carenţele investigative cât şi lipsa de fiabilitate a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală, au condus Curtea la concluzia că nu se poate proba dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că membrii echipajului de poliţie i-au solicitat în repetate rânduri inculpatului (…) să-i însoţească la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Citeste mai mult  CCR: Revine legiuitorului sarcina de a reglementa pragul valoric în cazul abuzului în serviciu

În cazul în care, astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, precum şi în procesul-verbal de contravenţie seria (…) nr. (…), conducătorul auto are o atitudine recalcitrantă şi nu respectă dispoziţiile date de poliţist, potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002, acesta este îndreptăţit să folosească forţa.

În acest sens, potrivit Dispoziţiei nr. 643 din 05.12.2005 a Inspectorului General al Poliţiei Române, poliţistul poate să imobilizeze o persoană pentru a o pune în imposibilitatea de a fugi sau de a se manifesta agresiv faţă de poliţist sau faţă de alte persoane, iar imobilizarea se poate realiza inclusiv prin încătuşare.

Curtea a reţinut că instanţa de fond prin sentinţa atacată a constatat, la rândul său, că în cauză nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a comis fapta sub acuzaţia căreia a fost trimis în judecată însă, cu toate acestea, a dispus achitarea inculpatului (…) în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. c) Cod procedură penală, deşi acest temei operează in personam şi este incident în cazul în care din probele administrate rezultă că fapta există, constituie infracţiune, însă nu a fost comisă de inculpat, ci de o altă persoană (determinată sau nedeterminată).

În speţă nu s-a pus niciun moment în discuţie posibilitatea ca o altă persoană să fi comis infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, condiţii în care, în urma admiterii apelului declarat de parchet, s-a dispus schimbarea temeiului de drept în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului (…) din cel prevăzut de art. 16 lit. c) Cod procedură penală în cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală.” (Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia penală nr. 32 din 23 ianuarie 2019, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >