În ceea ce privește condiția pentru angajarea răspunderii statului în caz de eroare judiciară referitoare la achitarea după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, achitarea intervenită în rejudecare după admiterea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 465 din Codul de procedură penală nu trebuie să survină, ca urmare a unui fapt nou sau recent descoperit.
Extras din considerentele deciziei nr. 452/2019 a Curții de Apel Suceava:
”Art. 538 din Codul de procedură penală: ,, (1) Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
(3) Persoana prevăzută la alin. (1) și persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptățite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel.
(4) Nu este îndreptățită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit”.
În opinia instanței de apel, în speță sunt date toate condițiile prevăzute de textul sus-menționat pentru angajarea răspunderii statului, respectiv:
- există o hotărâre definitivă prin care reclamantul a fost condamnat și
- s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar
- reclamantul nu și-a determinat condamnarea, în sensul arătat de textul sus-menționat și
- nici nu îi este imputabilă nerelevarea aspectelor necunoscute sau recent descoperite.
Desființarea hotărârii de condamnare, în cazul reclamantului, a intervenit ca urmare a admiterii cererii de revizuire formulată de acesta, în conformitate cu prevederile art. 465 Cod procedură penală, prin decizia nr.141/A din 21.04.2015 a ÎCCJ. Articolul 465 din Codul de procedură penală prevede: ,, Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Conven ț iei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”. Reclamantul a invocat în fața instanței de revizuire cele statuate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 05.03.2013, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.253 din 08.04.2014, și anume că, atât Curtea de Apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au pronunțat o hotărâre de condamnare a reclamantului, fără audierea în persoană a acestuia și a martorilor, deși fusese achitat în primă instanță, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpatului. Prin hotărârea mai-sus citată, pronunțată de CEDO, s-a constatat că încălcarea dreptului inculpatului, reclamantul din cauză, la un proces echitabil, prevăzut de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a produs atât la instanța de apel (Curtea de Apel Iași), care a desființat hotărârea de achitare a inculpatului și s-a pronunțat în stabilirea vinovăției inculpatului pentru aspecte cu caracter faptic predominant, fără audierea acestuia și a martorilor care în fața tribunalului își retrăseseră declarațiile, cât și în fața instanței de recurs, ÎCCJ putând să decidă, fie confirmând achitarea inculpatului, fie declarându-l vinovat, după ce a realizat o apreciere completă a vinovăției sau nevinovăției părții interesate, administrând, după caz, noi mijloace probatorii. CEDO a observat că, atunci când curtea de apel și Înalta Curte au înlocuit cu o hotărâre de condamnare hotărârea inițială de achitare, acestea nu dispuneau de nicio probă nouă. Ca urmare a acestor statuări a CEDO, instanța de revizuire a apreciat că instanța de apel trebuie să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept (substanțial sau procesual), fapt care presupune verificarea situației de fapt în cauză printr-o readministrare sau completare a probatoriului, în ceea ce-l privește pe reclamant, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, în vederea asigurării unui proces echitabil inculpatului. Instanța de apel, în rejudecare, după admiterea revizuirii, a reținut interpretarea dată de ÎCCJ, prin decizia nr.2/2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală , conform căreia: ,,Prin posibilitatea acordată părții de a exercita această cale extraordinară de atac, practic Curtea Europeană a Drepturilor Omului vine să confirme faptul că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, iar acest drept trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante și, deși unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brum ă rescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci când însă se constată încălcarea unui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului”.
Fiind vorba despre o cale de atac extraordinară cu o natură atipică, aparte, diferită de celelalte căi extraordinare de atac, astfel cum este definită în decizia nr.2/2015, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, mai-sus menționată, admiterea ei determină examinarea din nou a cauzei pe fond, operând, în mod real, o repunere a părții în situația juridică sau, mai exact, în dreptul conferit de calea de atac exercitată la momentul declarării și judecării ei. Fiind determinată de intervenirea unei hotărâri CEDO de condamnare definitivă a statului român pentru încălcarea Convenției europene sau a Protocoalelor adiționale la aceasta, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 465 din Codul de procedură penală nu presupune, pentru admisibilitatea ei, vreun alt fapt nou sau recent descoperit, la fel ca în cazul celor mai multe cazuri de revizuire, fiind suficient să existe, ca element nou, intervenirea unei hotărâri CEDO, în sensul solicitat de textul prevăzut de art.265 Cod procedură penală.
Tot astfel, nici achitarea după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, achitare intervenită în rejudecare după admiterea unei asemenea cereri de revizuire, nu trebuie să survină, în lumina celor arătate mai-sus, legate de natura atipică a acestei căi extraordinare de atac, ca urmare a unui fapt nou sau recent descoperit. (…)
Prin urmare, condiția faptului nou sau recent descoperit nu este de esența achitării în acest caz, al rejudecării după admiterea cererii de revizuire întemeiată pe art. 465 Cod procedură penală. În celelalte cazuri de revizuire, condiția faptului nou sau recent descoperit este implicită și conduce, în mod direct, la pronunțarea unei soluții diametral opuse în cauză, atunci când faptele noi sau recent descoperite sunt determinante. Instanța are în vedere, aici, revizuirea întemeiată pe art. 453 alin.1 literele a-d din Codul de procedură penală.
Totodată, nu poate fi reținută statuarea primei instanțe, atunci când a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 538 din Codul de procedură penală, ca având relevanță temeiul revizuirii, care este art. 465 Cod procedură penală și nu art.453 alin. 1 litera a din Codul de procedură penală, potrivit cu care revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: ,, s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză ”. Textul de lege care reprezintă sediul materiei, respectiv art. 538 din Codul de procedură penală, nu cuprinde nici o distincție, nici cu privire la cazul de revizuire ce trebuie avut în vedere, nici cu privire la temeiul achitării. (…)
În speță, sunt date, astfel cum am explicitat mai-sus, condițiile prevăzute de art. 538 din Codul de procedură penală, pentru antrenarea răspunderii statului, existând o condamnare definitivă, desființată ca efect al admiterii unei cereri de revizuire, și o soluție definitivă de achitare în cauză. Eroarea judiciară a fost stabilită de instanța penală care a rejudecat cauza după admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 465 din Codul de procedură penală, ca urmare a constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a încălcării dreptului la un proces echitabil, nefiind în atributul instanței civile, în procedura reparării pagubei cauzate de eroare judiciară, să aprecieze acest lucru.” (Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, Decizia nr. 452 din 19 aprilie 2019, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: achitare > CEDO > eroare judiciara > noul cod de procedura penala > revizuire
