”Recurenta nu a administrat dovezi din care să rezulte imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă. Dimpotrivă, conform înscrisurilor existente în dosarul de fond, citarea şi comunicarea hotărârii către pârâta debitoare s-a făcut la sediul indicat de aceasta în evidenţele registrului comerţului, astfel că neanunţarea eventualei schimbări a sediului societăţii îi este imputabilă acesteia în totalitate. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat şi, cu atât mai puţin, nu a probat existenţa unui alt sediu la care şi-ar fi desfăşurat activitatea şi unde ar fi trebuit să i se comunice actele de procedură.
Conform prevederilor art.21 lit.a, coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, obligaţia de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societăţii şi condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înfiinţare. Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanţii acesteia neefectuând demersurile necesare la O R C. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societăţii este o condiţie esenţială şi în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în materie, respectiv art.2 alin.1 lit.g din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16.09.2009.
Sediul social reprezintă un criteriu de identificare a naţionalităţii persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenţei sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.
Prin urmare, Curtea subliniază obligaţia recurentei de a indica ORC sediul real şi actual pentru a se reţine legala sa funcţionare. Or, aceasta nu a îndeplinit obligaţia legală menţionată şi invocă propria culpă pentru a obţine repunerea în termenul de declarare a recursului. Altfel spus, inacţiunea societăţii recurente de a lăsa să-i expire sediul social şi de a nu îndeplini demersurile necesare pentru declararea sediul real şi actual în evidenţele registrului comerţului nu se traduce într-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci eventuala necunoaştere a hotărârii judecătoreşti de numire a lichidatorului este cauzată tocmai de pasivitatea sa culpabilă.” (Curtea de Apel București, Secția a VI-a Civilă, Decizia nr. 14R din 15.01.2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: Oficiul Registrului Comertului > repunere in termen > societate
