Retragerea permisului de conducere al unei persoane condamnate deja la o amendă penală nu încalcă principiul non bis in idem

4 octombrie 2016 CEDO

Marți, 4 octombrie 2016, în hotărârea în cauza Rivard împotriva Elveției (cererea nr. 21563/12), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu unanimitate, a constatat că nu a fost încălcat articolul 4 din Protocolul nr 7 (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori) la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Cauza privește plângerea reclamantului că a fost pedepsit de două ori (plata unei amenzi și retragerea permisului de conducere) pentru aceeași faptă (depășirea limitei de viteză pe autostradă) de două autorități elvețiene diferite.

Situația de fapt

În 2010, dl Rivard a fost prins circulând cu viteză excesivă. În consecință, în iulie 2010, Departamentul pentru încălcarea regulilor de circulație din cantonul Geneva l-a amendat cu 600 de franci elvețieni pentru deășirea limitei  de viteză. În septembrie 2010, Departamentul de Trafic Rutier din cantonul Vaud a dispus retragerea permisului său de conducere timp de o lună pentru aceeași infracțiune. Dl Rivard a contestat decizia de retragere a permisului său, dar contestația sa a fost respinsă în ianuarie 2011. Reclamantul a constestat această din urmă decizie în fața instanței federale, susținând că această sancțiune administrativă a încălcat principiul non bis in idem, deoarece fusese deja amendat pentru aceeași infracțiune, dar recursul său a fost respins în septembrie 2011.

Invocând articolul 4 din Protocolul nr 7 (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori), dl Rivard s-a plâns că impunerea unei amenzi penale de către instanța de judecată, urmată de retragerea permisului său de conducere de către o autoritate administrativă pentru aceeași infracțiune, adică depășirea limitei de viteză pe autostradă, este contrară principiului non bis in idem.

Aprecierea CEDO

a) Dacă a doua sancțiune a fost de natură penală

În ceea ce privește dacă retragerea permisului ar putea fi considerată drept o „sancțiune penală” în sensul articolului 4 din Protocolul nr 7 la Convenție, Curtea a constatat că instanța federală a recunoscut caracterul penal al acestei retrageri.

De asemenea, Curtea a reiterează faptul că a statuat deja, în cazuri similare, că retragerea unui permis de conducere are o natură penală în sensul articolului 4 din Protocolul nr 7 în cazul în care permisul a fost retras din cauza unei condamnări penale, chiar dacă această măsură a fost clasificată ca fiind de natură administrativă în temeiul dreptului intern.

Citeste mai mult  CEDO. Imposibilitatea tatălui de a-și vizita copilul în timpul divorțului. Încălcarea art.8 din Convenție

b) Dacă infracțiunea pentru care reclamantul a fost judecat a fost aceeași (idem)

Curtea reiterează că o analiză a instrumentelor internaționale care încorporează principiul non bis in idem într-o formă sau alta dezvăluie o varietate de termeni în care acesta este formulat. Astfel, articolul 4 al Protocolului nr. 7 la Convenție, articolul 14 § 7 al Pactului Internațional al Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice și articolul 50 al Cărții Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se referă la “[aceeași] infracțiune” (“[même] infraction”), Convenția Americană a Drepturilor Omului vorbește despre ”aceeași cauză” (“mêmes faits”), Convenția de Implementare a Acordului Schengen interzice urmărirea penală a ”acelorași fapte” (“mêmes faits”) și Statutul Curții Penale Internaționale utilizează termenul ”[același] comportament” (“[mêmes] actes constitutifs”). Diferența între termenii ”aceleași fapte” sau ”aceeași cauză” (“mêmes faits”), pe de o parte, și termenul ”[aceeași] infracțiune” (“[même] infraction”), pe de altă parte, a fost decisă de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și a Curții Inter-Americane pentru Drepturile Omului de a fi un element important în favoarea adoptării abordării bazate strict pe identitatea faptelor materiale și respingând încadrarea juridică a unor astfel de acte ca fiind irelevantă. Constatând astfel, ambele tribunale au subliniat că o astfel de abordare ar favoriza făptuitorul, care ar ști că, odată ce a fost găsit vinovat și a executat pedeapsa sau a fost achitat, el nu trebuie să se teamă în continuare de urmărirea penală pentru aceeași faptă.

Curtea consideră că utilizarea termenului ”infracțiune” în textul articolului 4 al Protocolului nr. 7 nu poate justifica aderarea la o abordare mai restrictivă. Ea reiterează că Convenția trebuie să fie interpretată și aplicată într-un mod care face ca drepturile să fie practice și efective, nu teoretice și iluzorii. Aceasta este un instrument viu, care trebuie interpretat în lumina condițiilor actuale. Dispozițiile unui tratat internațional, cum ar fi Convenția, trebuie interpretate în lumina obiectului și scopului lor și, de asemenea, în conformitate cu principiul efectivității.

Citeste mai mult  CEDO. Dubla sancționare administrativă și penală pentru fapte de natură fiscală. Condițiile respectării principiului ne bis in idem

Curtea notează, în continuare, că abordarea care subliniază încadrarea juridică a două infracțiuni este prea restrictivă cu privire la drepturile persoanei, pentru aceasta Curtea se limitează la constatarea că persoana a fost urmărită penal pentru infracțiuni care au o încadrare juridică diferită, riscă mai degrabă să submineze garanția prevăzută la articolul 4 al Protocolului nr. 7, decât să o facă practică și eficientă, în conformitate cu Convenția.

În consecință, Curtea consideră că articolul 4 al Protocolului nr. 7 trebuie să fie înțeles în sensul că interzice urmărirea penală sau judecarea a celei de-a doua ”infracțiuni” în măsura în care aceasta decurge din fapte identice sau fapte care sunt în mod substanțial aceleași.

Garanția consacrată în articolul 4 al Protocolului nr. 7 devine relevantă la inițierea unei noi urmări penale, în cazul în care o achitare sau condamnare anterioară au dobândit deja statutul de res judicata. În acest moment, materialele disponibile vor cuprinde în mod necesar decizia prin care prima ”procedură penală” a fost încheiată și lista de acuzații formulate împotriva reclamantului în noua procedură. În mod normal, aceste documente ar conține o descriere a faptelor în ceea ce privește atât infracțiunea pentru care reclamantul a fost deja judecat, cât și infracțiunea de care el sau ea este acuzat. În opinia Curții, astfel de descrieri ale faptelor sunt, de fapt, un punct de plecare adecvat pentru determinarea chestiunii dacă faptele în ambele proceduri erau identice sau în mod substanțial aceeași. Curtea subliniază că este irelevant care părți ale noilor acuzații sunt în cele din urmă admise sau respinse în procedura ulterioară, deoarece articolul 4 al Protocolului nr. 7 conține mai degrabă o măsură de protecție împotriva judecării sau riscului de a fi judecat din nou în cadrul unei proceduri noi, decât o interdicție a celei de-a doua condamnări sau achitări.

Prin urmare, cercetarea Curții ar trebui să se concentreze asupra acelor fapte care constituie un ansamblu de circumstanțe concrete care implică de fapt același inculpat și care sunt indisolubil legate între ele în timp și spațiu, a căror existență trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniția proceduri penale. [cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei, MC, nr. 14939/03, § 79-84]

Citeste mai mult  CEDO condamnă România - 3 februarie 2015

În cauză, în ceea ce privește dacă reclamantul a fost urmărit de două ori pentru aceeași infracțiune, Curtea observă că acesta a fost amendat pentru depășirea limitei de viteză și că apoi i-a  fost retras permisul din cauza aceleiași infracțiuni. Prin urmare, aceeași faptă a dat naștere ambelor proceduri.

c) Dacă a existat o dublare a procedurilor (bis)

În ceea ce privește faptul că reclamantul a fost urmărit de două ori, Curtea a constatat că instanța penală nu este competentă să dispună sancțiuni administrative, și că, în mod similar, autoritatea administrativă nu are competența de a impune sancțiuni de natură penală. Prin urmare, fiecare autoritate poate impune un set separat de sancțiuni, care nu se suprapun.

Mai mult decât atât, autoritatea administrativă se putea îndepărta de hotărârea penală, în anumite condiții limitative, cum ar fi constatări necunoscute de fapt de instanța penală, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

Prin urmare, Curtea consideră că a existat o legătură materială între cele două proceduri, ceea ce înseamna ca concluziile într-o singură procedură au avut consecințe directe pentru posibilul rezultat al celeilate proceduri, astfel încât retragerea permisului în cauză a fost mai mult o penalizare suplimentară condamnarii penale.

În plus, Curtea remarcă existența unei legături temporale strânse între cele două proceduri, permisul de conducere a fost retras de către autoritatea administrativă imediat după ce condamnarea sa pentru excesul de viteză a devenit executorie.

În consecință, Curtea consideră că între procedurile administrativă (retragerea permisului) și cea penală (amenda) a existat o legătură materială și temporală suficient de strânsă încât să fie considerate ca reprezentând două aspecte ale unui singur sistem, și că nu au existat două proceduri separate. Prin urmare, nu se poate concluziona că prin retragerea permisului de conducere, reclamantul a fost urmărit sau pedepsit pentru o infracțiune pentru care fusese deja condamnat în temeiul unei hotărâri definitive cu încălcarea articolului 4 § 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție (non bis in idem).

Cuvinte cheie: > > >