RIL admis. Instanţa competentă să soluţioneze o acţiune având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de ANI

19 iunie 2017 Drept Civil

În şedinţa din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.10 în dosarul nr.2/2017, a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existența conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.

Cuvinte cheie: > > >