RIL admis. Termenul pentru intrarea în legalitate a construcției edificate fără autorizație

28 iunie 2021 Drept Civil

În şedinţa din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.10 în dosarul nr.800/1/2021, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obţinut o hotărâre de demolare a construcţiei, termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei este unul de recomandare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > >