RIL promovat. Competența funcțională de soluționare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR

16 mai 2019 Drept Penal

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu recurs în interesul legii vizând problema de drept referitoare la competența funcțională (complet de drepturi și libertăți, complet de cameră preliminară, instanță de judecată) de soluționare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate.

I. O primă opinie exprimată la nivelul curților de apel este aceea că, după publicarea deciziei Curții Constituționale, calea de atac împotriva încheierilor prin care se respinge solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este apelul.
În această primă opinie se consideră că apelul este calea de atac incidentă, cauza fiind soluționată în complet de apel independent de competența funcțională a organului judiciar ce a pronunțat hotărârea atacată.

II. Potrivit unei a doua opinii conturate la nivelul instanțelor de judecată, calea de atac incidentă în situația menționată este recursul, cauza fiind soluționată în complet de recurs (compus din trei judecători) de instanța ierarhic superioară independent de competența funcțională a organului judiciar ce a pronunțat hotărârea atacată.

Citeste mai mult  Judecata în lipsa inculpatului arestat

III. Potrivit unei a treia opinii, calea de atac este recursul, însă această cale de atac va fi soluționată de un complet cu aceeași funcție judiciară (judecător de drepturi și libertăți, judecător de cameră preliminară, instanță de judecată) din cadrul instanței ierarhic superioare ca și organul judiciar ce a pronunțat hotărârea atacată.

IV. S-a conturat și a patra opinie conform căreia calea de atac incidentă este contestația, cauza fiind soluționată de completul cu aceeași funcție judiciară din cadrul instanței ierarhic superioare ca și organul judiciar ce a pronunțat hotărârea atacată. În esență, s-au avut în vedere funcțiile judiciare și calea de atac prevăzute de lege pentru hotărârile pronunțate în materia aferentă.

Cuvinte cheie: > > > > >