Procurorul general al României a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept: „Posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct.1 lit. a) din Codul de procedură civilă, pentru introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unor căi de atac, vădit netemeinice, prin aceeaşi hotărâre prin care au fost soluţionate aceste cereri, de a supune instanţei de control judiciar, în căile de atac de reformare, critici care vizează amendarea sa”
Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, s-a considerat că partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară poate formula critici care să vizeze măsura instanţei, de amendare, prin aceeaşi hotărâre prin care a fost soluţionată cererea principală, accesorie, adițională sau incidentală ori pentru exercitarea unei căi de atac, exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
Instanțele învestite cu astfel de cereri în calea de atac a apelului sau recursului, fie le-au respins ca inadmisibile, fie au procedat la recalificarea căilor de atac în cereri de reexaminare și au dispus declinarea competenței de soluționare a acestora la instanțele care au aplicat amenda judiciară.
În esenţă, argumentele care susţin această opinie sunt similare celor care au stat la baza pronunţării Deciziei în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, avându-se în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare.
II. Într-o a doua orientare de jurisprudenţă, se consideră că aceste critici pot fi deduse controlului judiciar, prin căile de atac de reformare (apel sau recurs) împreună cu alte critici privind modul de soluţionare a cererii, atunci când amendarea părții s-a dispus prin aceeaşi hotărâre prin care a fost soluţionată cererea principală, adițională sau incidentală ori pentru exercitarea unei căi de atac.
În susţinerea acestei opinii a fost invocat argumentul potrivit căruia, instanţa de control judiciar, având posibilitatea de a reforma hotărârea atacată şi a considera că cererea, în considerarea căreia partea a fost amendată, nu este vădit netemeinică şi nu a fost introdusă cu rea-credinţă, se poate pronunţa şi asupra soluţiei de amendare dispusă prin aceeaşi hotărâre a instanţei inferioare.
Astfel, soluţia ce va fi dată în privinţa acestei măsuri, depinde de soluţia pe care instanţa de control judiciar o va da asupra cererii în considerarea căreia partea a fost amendată.
Cuvinte cheie: amenda judiciara > cerere de reexaminare > control judiciar > recurs in interesul legii
