RIL promovat. Interpretarea prevederilor art. 41 alin. (1) teza I CPC

14 iunie 2020 Drept Civil

Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii  cu privire la următoarea problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești: ”Interpretarea sintagmei ”aceeași pricină”, care îl face pe judecător incompatibil în temeiul art. 41 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, în situația în care este învestit să judece o cale exterioară de atac (revizuire sau contestație în anulare) împotriva unei decizii dată tot într-o cale extraordinară de atac exercitată, succesiv, împotriva hotărârii sale din apel/recurs.

Dacă în temeiul art. 41 alin. 1 raportat la art. 42 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat decizia din apel este incompatibil absolut să soluționeze cererea de revizuire/contestație în anulare exercitată împotriva deciziei date în recursul exercitat împotriva deciziei sale din apel”.

I. Într-o primă orientare, s-a apreciat că judecătorul care a pronunțat o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu este incompatibil și poate soluționa o contestație în anulare sau o revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cale extraordinară de atac  ce a avut ca obiect propria hotărâre (sau o hotărâre prin care a fost soluționată  o altă cale extraordinară de atac, intermediară față de propria hotărâre).

Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt următoarele:

a) întrucât contestația în anulare/revizuirea nu au ca obiect hotărârea pronunțată de judecătorul învestit cu soluționarea acestora, nu suntem în prezența aceleiași pricini, în accepțiunea art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă; sintagma ”aceeași pricină” trebuie interpretată ca pronunțarea hotărârii și exercitatea căilor de atac ordinare și extraordinare împotriva acesteia;

b) art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă are ca situație premisă pronunțarea de către judecătorul care se abține a unei încheieri interlocutorii sau a unei hotărâri prin care s-a soluționat cauza; situația în discuție se referă la alt context, respectiv, la o verigă intermediară care excede intenției legiuitorului de a elimina cazurile de incompatibilitate, astfel cum reiese din interpretarea art. 41 alin. 1 din teza I din Codul de procedură civilă;

Citeste mai mult  CCR. Dispozițiile din NCPC privind depunerea prețului de către creditorul adjudecatar al imobilului, constituționale

c) dacă legiuitorul ar fi dorit să existe incompatibilitate absolută și în cazul analizat, ar fi menționat expres aceasta, lucru pe care nu l-a făcut; cazurile de incompatibilitate absolută sunt expres reglementate și trebuie interpretate restrictiv, neputându-se extinde printr-o simplă analogie;

d) scopul reglementării analizate, respectiv, înlăturarea posibilității ca un judecător să-și reanalizeze propria hotărâre, este respectat și în situația respingerii cererii de abținere/recuzare în cazurile aflate în discuție, întrucât admiterea contestației în anulare sau a revizuirii nu presupune automat admiterea căii de atac extraordinare anterioare, soluționată prin hotărârea atacată, ci doar reanalizarea sa, cu menținerea posibilității de respingere, inclusiv pentru motive de inadmisibilitate;

e) în situațiile enunțate nu se poate reține de plano existența unui caz de incompatibilitate, acesta putând interveni doar în situația în care, pe parcursul soluționării căii extraordinare de atac, se ridică aspecte judecate anterior; nu este exclusă aplicare prevederilor art. 42 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă pentru situația în care analiza temeiurilor pe care petentul și-a întemeiat calea extraordinară de atac obligă judecătorul să facă trimiteri la propriile statuări inserate în decizia pronunțată anterior în apel/recurs;

f) procedura specială aplicabilă în materia contestației în anulare și a revizuirii, impune cu prioritate analizarea admisibilității acestor căi extraordinare de atac, adică a unor elemente distincte și mult îndepartate față de cele soluționate prin hotărârea pronunțată de către judecătorul învestit în prezent cu o astfel de cale de atac. Pe cale de consecință, anterior declarării căii de atac în discuție ca fiind admisibilă, nu se poate realiza o rejudecare a precedentei căi extraordinare de atac (contestație în anulare, revizuire sau recurs) și, cu atât mai mult, a pricinii care a fost soluționată anterior de către judecătorul care se abține/este recuzat. Astfel, acesta are atât obligația cât și posibilitatea concretă de a se abține doar de la rejudecarea contestației în anulare sau revizuirii îndreptată împotriva hotărârii prin care a soluționat pricina (sau a soluționat o altă cale exterioară de atac).

Citeste mai mult  Tardivitatea plângerii contravenționale. Acte depuse la poştă prin scrisoare simplă

II. Într-o a doua orientare jurisprudențială, au fost admise cererile de abținere/recuzare formulate în situații de același gen, apreciindu-se că judecătorul care a pronunțat o hotărâre prin care a soluționat cauza este incompatibil și nu poate participa la judecata unei contestații în anulare sau revizuiri îndreptate împotriva unei hotărâri pronunțate într-o altă cale extraordinară de atac ce, la rândul său, a avut ca obiect propria hotărâre, toate acestea fiind date în ”aceeași pricină” în sensul art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă.

Parte din instanțele de judecată la care această opinie este majoritară au precizat că această soluție se întemeiază pe art. 41 alin. 1 în forma inițială a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 trebuie să se țină seama de distincția impusă în partea finală a art. 41 Cod procedură civilă. S-a arătat că, drept urmare, forma actuală a textului impune completului învestit cu soluționarea contestației în anulare/revizuirii stabilirea încadrării/neîncadrării în situația de excepție, caracterul absolut al incompatibilității fiind atenuat prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018. Astfel, nu este incompatibil în ipotezele aflate în discuție judecătorul care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs.

Citeste mai mult  Antrenarea răspunderii civile delictuale a Guvernului ca urmare a neadoptării unor acte normative

În motivarea acestei opinii s-au reținut, în esență, următoarele:

a) dispozițiile art. 41 și 42 Cod procedură civilă nu introduc vreo distincție în privința obiectului căii de atac, respectiv, dacă acesta este reprezentat de însăși hotărârea pronunțată de către judecătorul respectiv sau o hotărâre pronunțată într-o altă cale de atac declarată împotriva acesteia;

b) prin admiterea cererii de abținere/recuzare se asigură respectarea aparenței de imparțialitate a judecătorului fiind necesar să nu fie afectată încrederea publică și să fie respectate garanțiile dreptului la un proces echitabil, conferite de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului;

c) scopul legii este de a nu i se permite judecătorului să își controleze propria soluție și de a fi exclus de la judecată judecătorul a cărui hotărâre ar putea fi, direct sau indirect, afectată ca urmare a admiterii căii de atac extraordinare exercitate de parte;

d) nu prezintă relevanța aspectul dedus judecății în calea de atac extraordinară și nici împrejurarea că aceasta nu privește direct hotărârea din apel/recurs, de vreme ce, în urma admiterii acesteia, s-ar anula/schimba hotărârea prin care s-a soluționat calea de atac extraordinară exercitată împotriva hotărârii din apel/recurs;

e) sintagma ”aceeași pricină” vizează întregul proces, până la epuizarea căilor de atac, inclusiv a celor extraordinare, chiar dacă acestea privesc hotărâri pronunțate de alți judecători, câtă vreme tind, în final, la retractarea deciziei pronunțate de către judecătorul învestit cu o contestație în anulare/revizuire.

Cuvinte cheie: > > > > > > >