RIL promovat. Limitele răspunderii asigurătorului RCA în procesul penal

12 noiembrie 2015 Drept Penal

Procurorul general al României a sesizat Inalta Curte de Casație și Justitție cu recurs în interesul legii vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art.86 din Codul de procedură penală; limitele răspunderii în procesul penal.

Examenul jurisprudenţei existente în materie evidenţiază două orientări, relevând caracterul neunitar al acesteia.

I. Într-o orientare, instanţele au apreciat că societatea de asigurare are consacrată expres calitatea de parte responsabilă civilmente, prin dispoziţiile art.86 din Codul de procedură penală. S-a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a include în cadrul acestei noţiuni şi acele persoane care, în temeiul unui contract, au obligaţia de a repara prejudiciul creat de inculpat prin săvârşirea infracţiunii, cum sunt societăţile de asigurare care, conform art.49 alin.1 din Legea nr.136/1995, acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Prin urmare, întrucât prin noua reglementare a fost extinsă sfera răspunderii civile şi sub aspect contractual, s-a apreciat că decizia nr.1/2005 pronunţată în interesul legii nu îşi mai produce efectele.

Citeste mai mult  Viol. Repararea prejudiciului material și moral

În cadrul acestei orientări au fost identificate două opinii jurisprudenţiale cu privire la limitele răspunderii societăţii de asigurare :

a) în sensul obligării societăţii de asigurare singură, în limitele obligaţiei contractuale, la repararea prejudiciului cauzat prin implicarea în accident a autovehiculului asigurat.
În motivarea acestei opinii s-a avut în vedere actuala reglementare a dispoziţiilor art.54 alin.1 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, prin care se stabileşte că persoana vătămată îşi poate formula pretenţiile numai împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, angajarea răspunderii inculpatului, în temeiul răspunderii civile delictuale, fiind posibilă doar pentru pagubele neacoperite, în ipoteza în care prejudiciul depăşeşte întinderea răspunderii asigurătorului, determinată prin contractul de asigurare şi normele speciale aplicabile în materie.

b) societatea de asigurare a fost obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.
Astfel, s-a argumentat că natura juridică a răspunderii asigurătorului – parte responsabilă civilmente – este aceea de a garanta victima în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului, obligaţia „în solidar” face ca atât asiguratul, cât şi asigurătorul să aibă aceeaşi îndatorire de a-l despăgubi pe cel prejudiciat, însă fiecare dintre aceştia răspunzând diferit, respectiv autor al faptei săvârşite şi garant al acestuia pentru activitatea desfăşurată.
Pe de altă parte, această concluzie reiese şi din interpretarea considerentelor deciziei în interesul legii nr.1 din 28 martie 2005, referitoare la existenţa răspunderii civile delictuale a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului.

Citeste mai mult  Modificarea declaraţiilor date în calitate de persoană vătămată. Consecințe penale

II. Într-o altă abordare, instanţele au considerat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, rămânând valabile cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite prin decizia nr.1/2005.

Adepţii acestei orientări au susţinut că asigurătorul va răspunde în cadrul procesului penal în virtutea contractului de asigurare, în timp ce inculpatul răspunde în calitate de autor al faptei ilicite, în temeiul principiilor răspunderii civile delictuale.

Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, atât faţă de inculpat, cât şi faţă de asigurător, este de natură a asigura soluţionarea tuturor raporturilor juridice rezultate din săvârşirea faptei care face obiectul cauzei, fiind justificată prin posibilitatea ca societatea de asigurare să aibă o calitate procesuală distinctă, respectiv aceea de asigurător, aşa cum s-a stabilit prin decizia nr.I/2005 pronunţată în recurs în interesul legii.

În cadrul acestei orientări, au fost identificate hotărâri în sensul :

a). obligării la plata despăgubirilor civile numai a asigurătorului în mod direct şi în limita obligaţiei sale contractuale.
Susţinătorii acestui punct de vedere au motivat că solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie prevăzută expres, iar dispoziţiile Legii nr.136/1995 reglementează preluarea integrală de către asigurător a riscului producerii evenimentului rutier până la concurenţa sumei maxime pentru care acesta răspunde.

Citeste mai mult  CCR. Lipsa incriminării faptei de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională

b). obligării la plata despăgubirilor civile a inculpatului alături de/împreună cu asigurătorul
Instanţele au precizat că dispoziţiile Legii nr.136/1995 instituie doar o răspundere prioritară a asigurătorului, fără a elimina răspunderea civilă delictuală aplicabilă autorului faptei ilicite în temeiul legii generale, ce intervine în cazul în care asigurătorul nu îşi poate îndeplini obligaţia derivată din contractul de asigurare.
c). obligării la plata despăgubirilor civile a inculpatului în solidar cu asigurătorul
Hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare nu cuprind o motivare sub acest aspect.

Opinia Procurorului general este în sensul că soluţia legală în această materie este ilustrată de prima orientare jurisprudențială menţionată la pct.I, lit.a.

Cuvinte cheie: > >