Procurorul general al României a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, în sensul de a se stabili care este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire, respectiv de la momentul comunicării actului administrativ nelegal sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestui act”.
I. Conform unei opinii majoritare, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire este cel al rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului administrativ vătămător. În sprijinul acestei orientări au fost invocate următoarele argumente:
- trimiterea pe care o face art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ este una referitoare la durata termenului de prescripţie, nu şi la momentul de la care curge acest termen (ori la natura acestui termen), în această privinţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (1) din lege; aşadar, momentul de la care curge termenul de prescripţie trebuie analizat prin raportare la momentul prevăzut de alin. (1) al art. 19, respectiv la data la care reclamantul „a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”;
- jurisprudenţa C.J.U.E. (Hotărârea din 15.07.1963 -cauza Plaumam contra Comisiei,C-25/62) a statuat că termenul de prescripţie pentru formularea cererii în despăgubire nu a început să curgă, atâta timp actul administrativ nu a fost anulat, până la acest moment actul nefiind susceptibil a produce prejudicii.
II. Într-o altă opinie, instanţele de judecată au considerat că termenul de prescripţie reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, începe să curgă din momentul în care actul administrativ vătămător le-a fost adus la cunoştinţă, când reclamanţii aveau cunoştinţă de întinderea pagubei.
În sprijinul acestei orientări au fost prezentate următoarele argumente:
- spre deosebire de regula stabilită prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, conform căreia cererea de daune se formulează odată cu acţiunea principală în anularea actului administrativ, reglementarea art. 19 din aceeaşi lege constituie excepţia; prin trimiterea pe care art. 19 alin.(2) o realizează, în mod deficitar, la art. 11 alin. (2), se instituie un termen identic ca durată cu cel de decădere reglementat de acest din urmă text, dar diferit ca natură juridică şi moment la care începe să curgă, faţă de acesta;
- astfel, termenul reglementat de art. 19 alin. (2) este termen de prescripţie şi nu de decădere, iar momentul de la care începe să curgă este momentul la care persoana vătămată a cunoscut, sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; or, din acest punct de vedere, cunoaşterea întinderii prejudiciului constituie o împrejurare de fapt care nu este, în mod direct, legată de anularea actului administrativ sau de rămânerea definitivă a hotărârii de anulare;
- anularea actului administrativ (inclusiv rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de anulare a actului administrativ) prezintă semnificaţia certificării prejudiciului, în timp ce stabilirea întinderii acestuia depinde de conduita autorităţii sau instituţiei publice, în sensul înlăturării efectelor produse de actul administrativ anulat;
- acţiunii în despăgubiri, formulată pe cale separată, prevăzută de art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, i se aplică termenele şi condiţiile stabilite prin Legea nr. 554/2004; momentul cunoaşterii întinderii pagubei este cel al comunicării actului administrativ de încetare a raporturilor de serviciu, dat fiind faptul că funcţionarul public cunoaşte veniturile sale salariale (de care a fost lipsit lunar), prejudiciul fiind, în aceste condiţii, determinat sau determinabil.
III. În cea de-a treia opinie, momentul cunoaşterii întinderii prejudiciului constituie o împrejurare de fapt care nu este, în mod direct, legată nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.
Procurorul general apreciază cea de-a treia orientare jurisprudenţială ca fiind în litera şi spiritul legii, respectiv că momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, constituie o împrejurare de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct şi aprioric, nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.
Cuvinte cheie: act administrativ > despagubire > Legea nr. 554/2004 > recurs in interesul legii
