Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii pentru unificarea practicii judiciare cu privire la urmatoarele probleme de drept:
1. Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. 1 și alin. 2 lit. b; art. 100 alin. 3; art. 101 alin. 3; art. 102 alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu prevederile art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 și art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulată împotriva unui proces verbal de contravenție prin care s-a aplicat în temeiul dispozițiilor art. 96 alin. 1 și alin. 2 lit. b; art. 100 alin. 3; art. 102 alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 1195/2002 privind circulația pe drumurile publice sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare;
2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă în urma analizării proporționalității sancțiunii complementare a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale are posibilitatea să înlăture sancțiunea complementară sau doar posibilitatea reducerii perioadei pentru care aceasta a fost aplicată potrivit legii.
Problema de drept care se pune este dacă instanța de judecată, în referire la dispozițiile legale menționate, învestită cu plângerea contravențională, poate să aprecieze asupra proporționalității măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule și să dispună înlăturarea acestei măsuri în procesul de reindividualizare ori, eventual, să reducă perioada pentru care legea prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule.
Într-o primă opinie, s-a considerat că instanța de judecată are căderea să aprecieze asupra proporționalității sancțiunii complementare aplicată în temeiul prevederilor art. 100 alin. 3; art. 101 alin. 3; art. 102 alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, în dezvolatarea acestei opinii, un prim argument derivă din interpretarea prevederilor art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor unele instanțe arătând că textul respectiv nu face nici o distincție între sancțiunile principale și cele complementare, iar în conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 din aceleași act normativ coroborat cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce are în vedere art. 6 și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule are caracter penal în sensul noțiunii autonome ce rezultă din interpretarea Convenției și nu se poate aplica automat fără a fi suspusă controlului instanțelor (decizia nr. 2029/13 10 2017 a Tribunalului Constanța – Secția Contencios Administrativ și Fiscal).
Într-o a doua opinie, s-a considerat că instanța de judecată nu are posibilitatea de a proceda la analizarea proporționalității în sensul înlăturării sau reducerii sancțiunilor complementare reglementate prin prevederile art. 100 alin. 3; art. 101 alin. 3; art. 102. alin. 3 și art. 109 alin. 9 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Termenul de soluționare este 15.03.2021.
Cuvinte cheie: proces verbal de contraventie > recurs in interesul legii > sanctiune complementara
