Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii pentru a se pronunța asupra unei probleme de drept care generează jurisprudență neunitară, respectiv aceea a stabilirii dacă în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ doar probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din dispozițiile art. 255 și art. 258 Cod de procedură civilă, sau și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv iar prima instanță de fond a constatat decăderea.
Într-o primă opinie, în noțiunea de probe noi ce pot fi încuviințate în apel se includ probele propuse în fața primei instanțe și care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din dispozițiile art. 255 și art. 258 Cod de procedură civilă, dar și probele care nu au fost propuse în fața primei instanțe, ci sunt enunțate pentru prima dată prin cererea de apel sau prin întâmpinarea la apel. Cu atât mai mult ar fi admisibile și probele propuse tardiv și pentru care prima instanță de fond a constatat decăderea. S-a argumentat că această soluție este impusă cu precădere de dispozițiile art. 476, 478 alin. (2) și 479 alin. (2) Cod de procedură civilă, fără a i se putea opune prevederile art. 254 alin. (2) Cod de procedură civilă. În sprijinul acestei opinii, s-a arătat că prevederile art. 470 alin. (4) Cod de procedură civilă, potrivit cărora când dovezile propuse sunt martori și înscrisuri nearătate la prima instanță, se vor aplica corespunzător dispozițiile art. 194 lit. e) Cod de procedură civilă, apoi dispozițiile art. 476 alin. (2) Cod de procedură civilă. Nu în ultimul rând pot fi invocate și dispozițiile art. 478 alin. (2) Cod de procedură civilă, conform cărora părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare. Enumerarea are un caracter alternativ, iar concluzia care se impune este aceea că este posibilă propunerea prin apel sau întâmpinarea la apel a unor probe neinvocate în fața primei instanțe, fără vreo limitare.
În sens contrar, a fost exprimată cea de-a doua opinie potrivit căreia în apel u pot fi propuse în principiu orice probe noi, ci doar cele care nu au putut fi propuse în fața primei instanțe, cele care au fost respinse de către prima instanță sau asupra cărora aceasta a omis să se pronunțe. În argumentare, s-a arătat că se impun a fi avute în vedere prevederile art. 254 alin. (2) Cod de procedură civilă care fac vorbire despre faptul că probele care nu au fost solicitate alin. (1) – prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare-, nu vor mai fi cerute și încuviințate în cursul procesului, cu excepțiile prevăzute de lege. Nesolicitarea dovezilor în termenele prevăzute de lege atrage decăderea conform prevederilor art. 185 alin. (1) și art. 208 alin. (2) Cod de procedură civilă, care operează de drept. Propunerea oricăror probe noi prin apelul declarat de către partea care a omis să le propună în fața primei instanțe în condițiile procedurale, ar lipsi de orice efect decăderea care a operat deja, fără să existe o prevedere legală care să autorizeze înlăturarea efectelor decăderii.
Cuvinte cheie: apel > mijloc de proba > noul cod de procedura civila > recurs in interesul legii
