RIL promovat. Stabilirea caracterului nelegal al privării de libertate

28 martie 2017 Drept Penal

Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii în vederea interpretării sintagmei referitoare la modul de stabilire a caracterul nelegal al arestării din cuprinsul art. 539 alin. (2) NCPP.

Art. 539 NCPP consacră dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate, iar alin. (2) are următorul cuprins: (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonantă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.

Examenul jurisprudenței existente în materie evidențiază în esență, două orientări, relevând caracterul neunitar al acesteia.

Într-o opinie s-a considerat că stabilirea caracterului nelegal al arestării trebuire să decurgă dintr-o constatate explicită a acestui aspect, printr-unul din actele jurisdicționale menționate în art. 539 alin. (2) NCPP, în timp ce într-o altă opinie s-a apreciat că hotărârea penală definitivă de achitare, în funcție de datele particulare ale cauzei, poate conferi implicit un caracter nelegal măsurii privative de libertate.

Citeste mai mult  Incheierea definitiva pronuntata de judecatorul de camera preliminara prin care s-a respins cererea de confirmare a redeschiderii urmaririi penale - cauza de incetare a procesului penal?

Textul integral al sesizării poate fi consultat AICI.

Cuvinte cheie: > >