Curtea de Apel Cluj a promovat la ÎCCJ recurs în interesul legii prin care solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, în virtutea prerogativelor sale legale, să ofere un răspuns cu forță obligatorie pentru toate instanțele la întrebarea: „Perimarea unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac în condițiile art. 416 alin. 1 C.pr.civ., în cazul suspendării dispuse de către instanță în baza dispozițiilor art. 413 alin. 1 din punctul 1 C.pr.civ., în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de șase luni de la soluționarea cauzei de către C.J.U.E. Suntem în prezența unui caz de repunere a cauzei pe rol din oficiu sau nu?”.
În susținerea acestei solicitări au fost invocate dispozițiile art. 514 și următoarele din Codul de procedură civilă, arătându-se că, în urma analizării jurisprudenței existenței la nivel național, rezultă că instanțele nu au un punct de vedere unitar, respectiv:
Într-o primă opinie, s-a apreciat că suntem în prezența unui caz de reluare din oficiu a judecării cauzei, având în vedere rațiunea suspendării judecății în această ipoteză: dacă instanța națională a apreciat că are nevoie de o interpretare a dreptului Uniunii Europene, este obligată să valorifice această interpretare și să repună din oficiu cauza pe rol, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat, chiar dacă C.J.U.E. a fost sesizată de o altă instanță din același stat membru sau din alt stat membru al Uniunii Europene. Instanța nu ar trebui să permită intervenția vreunui impediment de ordin procedural care ar împiedica soluționarea cauzei pe fond și care ar putea fi evitat prin repunerea din oficiu a cauzei pe rol. În consecință, acolo unde părțile nu au solicitat deja acest lucru, dosarele vor fi repuse pe rol din oficiu, în vederea soluționării cauzei. Chiar dacă instanța omite repunerea pe rol a dosarului în termenul de perimare de șase luni, nu va interveni perimarea cererii, deoarece potrivit art. 416 alin. 3 C.pr.civ. „Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul trebuia efectuat din oficiu…”.
Doctrina recentă este sprijinul acestei opinii, citând cu titlul de exemplu:
„Drept procesual civil – Ediția a 5-a revizuită și adăugită”, autori Gabriel Boroi și Mirela Stancu, editura Hamangiu 2020;
„Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe și în căile de atac” autori Gheorghe Liviu Zidaru și Paul Pop, Editura Solomon 2020;
În sens contrar, suntem în prezența unui caz de suspendare facultativă a judecății, unul dintre cele reglementate de are. 413 C.pr.civ., iar în cazul tuturor acestor cazuri de suspendare facultativă judecata se reia doar la cererea expresă a părții interesate, printr-o cerere de repunere pe rol adresată instanței. Nu se justifică un tratament diferit din această perspectivă, între cazul de suspendare reglementat de art. 413 alin. 1 punctul 1 C.pr.civ.. Mai mult, nu există vreo diferențiere de tratament procedural între dosarele în care suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea de către C.J.U.E. a unei decizii preliminare a fost dispusă din oficiu și cele în care suspendarea a fost dispusă la cererea uneia dintre părți.
În plus, nu suntem în prezența cazului de suspendare de drept reglementat de art. 412 alin. 1 punctul 7 C.pr.civ., deoarece prin ipoteză nu este vorba chiar despre instanța care a formulat cererea de pronunțare a hotărârii preliminare de către Curtea de Casație a Uniunii Europene.
În consecință, nu există o obligație a instanței de repunere a cauzei pe rol, așa încât împlinirea termenului de perimare care începe să curgă la momentul pronunțării de către C.J.U.E. a soluției așteptate din dosarul indicat, atrage perimarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, pentru a sancționa pasivitatea părții interesate.
Cuvinte cheie: perimare > recurs in interesul legii > repunerea pe rol a cauzei > suspendarea judecatii
