Group 1

Sechestru asigurător. Scopul cauţiunii

14 septembrie 2015 Drept Civil Jurisprudenta

Instituţia sechestrului asigurator, reglementată de art. 951 şi urm. NCPC, a fost consacrată, de principiu, în scopul de a-i asigura creditorului o garanţie în sensul că îşi va putea valorifica creanţa atunci când va obţine un titlu executoriu.

Însă, instituţia sechestrului asigurator nu trebuie folosită discreţionar, respectiv, nu se poate ajunge în situaţia în care, la simpla cerere a creditorului, să se indisponibilizeze toate bunurile mobile şi/sau imobile ale debitorului, fără ca creditorul să plătească o cauţiune – care este menită, finalmente, să îl despăgubească pe debitorul de bună credinţă, care nu s-a sustras de la urmărire, nu şi-a ascuns ori risipit averea şi care nu a făcut nimic pentru a micşora prin fapta sa asigurările date creditorului.

Potrivit art. 952 alin. 1 NCPC, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată, el putând fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.

Art. 952 alin. 3 NCPC prevede faptul că instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurator chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, însă, în aceste situaţii creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. 1 – respectiv, să dovedească că a intentat cerere de chemare în judecată – şi să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.

Citeste mai mult  Divorţ. Aprecierea temeiniciei motivelor

Din interpretarea art. 952 alin. 1 şi 3 NCPC se desprinde cu evidenţă concluzia că facultatea obligării creditorului la plata unei cauţiuni subzistă doar în ipoteza reglementată de art. 952 alin. 1 NCPC, în timp ce în ipoteza prevăzută de art. 952 alin. 3 NCPC plata cauţiunii de către creditor este obligatorie.

Cu alte cuvinte, atunci când se solicită de către creditor înfiinţarea unui sechestru asigurator, iar creditorul are o creanţă constatată în scris şi exigibilă, instanţa poate obliga creditorul la plata unei cauţiuni, iar în situaţia în care creanţa creditorului nu este exigibilă, creditorul este obligat să depună o cauţiune.

Independent de cele două ipoteze prevăzute de art. 952 alin. 1 şi 3 NCPC, este de preferat ca în cazul în care se instituie un sechestru asigurator să se stabilească şi obligaţia creditorului de a achita o cauţiune, pentru a evita astfel un abuz discreţionar din partea acestuia şi pentru a crea posibilitatea ca, în cazul în care sechestrul asigurator a fost solicitat neîntemeiat, debitorul să poată fi despăgubit pentru eventualul prejudiciu ce i-a fost cauzat prin indisponibilizarea bunurilor sale ca efect al instituirii sechestrului asigurator.

Citeste mai mult  CCR. Respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 NCPC, din cauză că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, neconstituțională

Jurisprudenţa a fost constantă în a statua în sensul că, atunci când se analizează scopul şi rolul cauţiunii, aceasta se stabileşte fără a se ţine seama de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plata cauţiunii, şi aceasta pentru că întotdeauna cauţiunea se stabileşte nu în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului.

Astfel, creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităţilor materiale şi niciun interes propriu în a solicita scutirea de la plata cauţiunii ori reducerea acesteia, atâta timp cât cauţiunea nu se stabileşte în favoarea creditorului, ci în favoarea debitorului, în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestuia, ca efect al instituirii unei măsuri asiguratorii (a se vedea în acest sens Curtea de Apel Oradea, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 24/2006, în B.J. – Bază de date).

Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 363/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 505/12.06.2006, că scopul cauţiunii este, pe de o parte, acela de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, iar pe de altă parte, scopul cauţiunii constă în prevenirea eventualelor abuzuri ce ar putea fi săvârşite în legătură cu patrimoniul debitorului, aceasta reprezentând o garanţie a exercitării cu bună credinţă a drepturilor procesuale de către creditor.

Citeste mai mult  Proces verbal de contraventie. Lipsa unor mentiuni concrete privind fapta savarsita

Prin urmare, Curtea constată că este nefondată susţinerea apelantului, în sensul că nu se impunea stabilirea unei cauţiuni în sarcina sa, întrucât aceasta era facultativă în raport de dispoziţiile art. 952 alin. 1 NCPC. (Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 19/A din 7 ianuarie 2015, www.curteadeapelcluj.ro)

Nota: Dupa republicarea Codului, art. 951 a devenit art. 952 s.a.m.d.

Cuvinte cheie: >