Senatul a adoptat proiectul de lege care simplifică procedurile pentru călătoria în străinătate a minorilor

12 aprilie 2016 Noutati legislative

Luni, 11 aprilie 2016, Senatul (prima Cameră sesizată) a adoptat Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Potrivit documentului:

  • declarația de acord a părintelui care nu îl însoțește pe minor în timpul călătoriei poate fi eliberată pentru mai multe călătorii, respectiv pentru o perioadă de până la 3 ani, fără menționarea destinațiilor (potrivit legislației actuale, este obligatorie declarația autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor sau întocmirea unei declarații pentru toate deplasările în străinătate)
  • se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană
  • în cazul minorilor care au domiciliul/reședința în statul de destinație, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor.

Textul proiectului de lege poate fi consultat AICI.

Cuvinte cheie: >