”Infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) Cod penal constă în determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane.
În drept, fapta inculpatului, care în perioada 2009-2014, a obținut foloase patrimoniale de pe urma activității de prostituție desfășurate de R în Spania și Germania, respectiv a obținut foloase patrimoniale de pe urma activității de prostituție desfășurate de A în Spania și Germania, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevazuta de art.213 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art.35 alin.1 din Codul penal.
Obiectul juridic principal al infracțiunii de proxenetism îl constituie relațiile sociale referitoare la moralitate, scopul normei fiind apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și asigurarea ilicită a mijloacelor de existență. Infracțiunea de proxenetism există și atunci când victima este de acord cu practicarea prostituției, deci voința de a se prostitua îi aparține în totalitate. Altfel spus, victima acceptă de bunăvoie și consimte în mod liber, de regulă în înțelegere cu inculpatul, în vederea practicării prostituției, în scopul obținerii de avantaje reciproce.
Pentru existența infracțiunii, este suficient ca acțiunea în cauză să se prezinte sub una dintre modalitățile normative alternative, respectiv : determinarea la practicarea prostituției, înlesnirea la practicarea prostituției și obținerea de foloase patrimoniale/beneficii de pe urma practicării prostituției.
Fiind vorba de o infracțiune de pericol, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de care este acuzat inculpatul, instanța consideră că nu orice acțiune per se poate fi considerată act de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituției, ci este necesar a stabili dacă există legătură între acțiunile de înlesnire și practicarea prostituției.
În raport de persoanele vătămate sus menționate, elementul material al laturii obiective al infracțiunii de proxenetism a fost realizat atât prin activitatea de determinare a practicării prostituției (astfel cum rezultă din declarațiile persoanelor vătămate), cât și prin activitatea de obținerea de foloase patrimoniale de pe urma desfășurării activității de prostituție de către cele două persoane vătămate.
Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru valorile sociale apărate de legea penală, respectiv cele referitoare la bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență, libertate sexuală, demnitate și integritatea corporală a persoanei.
În baza probelor administrate în cauză, se constată că există legătura de cauzalitate necesară pentru existența infracțiunii, între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă produsă de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului a fost săvârșită cu intenție directă, așa cum este definită de art. 16 alin. 3 lit. a) C.pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea acestuia, respectiv determinarea practicării prostituției de către cele două persoane vătămate, cât și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției.
Instanța va avea în vedere, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiune.
Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în in raport de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis faptele, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Astfel, instanța reține că fapta a vizat două persoane vătămate, concubina și soția sa, pe care le-a determinat să se prostitueze în străinătate, iar apoi obținea sume constante din activitatea de prostituție pe care acestea o desfășura. În mod excepțional, calitatea de membru de familie poate reprezenta o cauză de nepedepsire, dar aceste situații sunt prevăzute expres de legiuitor (a se vedea art. 269 și 270 C.pen., favorizarea infractorului, respectiv tăinuirea), ceea ce nu este cazul în privința infracțiunii de proxenetism. De regulă, concubinajul ori căsătoria nu reprezintă decât o garanție a proxenetului că are controlul total asupra partenerului care se prostituează. Este de notorietate faptul că racolarea pentru prostituție atât în cazul traficului de persoane cât și în cazul proxenetismului se face, de cele mai multe ori, prin „împrietenirea” cu victima, după care urmează relații de concubinaj sau o căsătorie, ambele formale. În cele mai multe cazuri o astfel de relație implică dacă nu violență, o dependență totală față de partenerul proxenet, o capcană din care victimele nu mai pot ieși. Protecția se justifică deci, și într-o astfel de situație. A consfinți că soțul sau concubinul nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii de proxenetism ar echivala, practic, cu o „legalizare” indirectă a unor fapte de proxenetism. Or, cu siguranță nu aceasta a fost voința legiuitorului, altfel spus nu acesta este spiritul legii. Prin urmare, relațiile de căsătorie sau concubinaj nu au relevanță cu privire la existența infracțiunii de proxenetism. Cu alte cuvinte, condiția de tipicitate a infracțiunii de proxenetism este îndeplinită în cazul în care persoana care se prostituează este majoră și are calitatea de soție sau concubină a inculpatului, indiferent de modalitatea de realizare a elementului material, respectiv, înlesnirea practicării prostituției sau obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției. (…)
Din probele administrate în cauză instanța are în vedere că față de acest inculpat se impune aplicarea pedepsei închisorii pentru infracțiunea de proxenetism pentru care a fost dovedită vinovăția sa, limitele de pedeapsă care vor fi avute în vedere fiind peste mediul prevăzut de lege tocmai în considerarea celor mai sus evocate.
Instanța se va orienta către o pedeapsă cu închisoarea orientată către maximul prevăzut de lege tocmai în considerarea faptului că inculpatul, într-un dispreț total față de victime (soția sa și concubina sa), față de normele de drept, față de normele de conviețuire socială și chiar față de instanța de judecată, a considerat că această modalitate de obținere de foloase de pe urma exploatării unei alte ființe umane constituie un mod onest de existență, nemanifestând nici cea mai mică urmă de regret față de fapta săvârșită sau compasiune pentru victimă.
De asemenea, la stabilirea cuantumului pedepsei instanța va avea în vedere faptul că inculpatul a obținut beneficii materiale de pe urma exploatării propriei soții/concubine și perioada îndelungată de activitate infracțională, activitate care ar fi continuat dacă nu ar fi avut loc intervenția organelor statului, fiind săvârșite mai multe acțiuni, la diferite intervale de timp, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, context în care vor fi avute în vedere dispozițiile art. 35 alin. (1) Cod penal.
De asemenea, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul nu numai că a fost de acord ca și concubina/soția sa să practice prostituția, aspect care denotă o disprețuire totală a normelor morale și de conviețuire socială, dar le-a și determinat să practice această meserie, pentru a se bucura de venituri ilicite, ce îi permiteau un trai extravagant, la care nu ar fi putut ajunge prin munca proprie raportat la propria pregătire.
Instanța constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de proxenetism este închisoarea de la 2 la 7 ani, aspect ce denotă un grad de pericol social abstract ridicat avut în vedere de legiuitor la incriminarea acestor fapte.
În opinia instanței apare cum mult mai gravă obținerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către propria soție, considerând acest aspect ca o modalitate de exploatare în cadrul familiei, mai ales în condițiile în care inculpatul, deși apt de muncă și fără a suferi de vreo afecțiune medicală care să îl împiedice să muncească (așa cum a declarat în fața instanței la momentul recunoașterii faptei), nu are un loc de muncă și nu obține niciun venit. Cu alte cuvinte, inculpatul este cel care este întreținut și care beneficiază într-o foarte mare măsură de exploatarea sexuală la care se supune cu bună știință soția sa, fiind de acord cu acest mod de viață și, practic, încurajându-l.
De asemenea, instanța nu poate reține susținerea inculpatului cum că sumele de bani trimise de către soție nu reprezintă decât contribuția acesteia la cheltuielile familiei, în condițiile în care inculpatul nu are un loc de muncă și nici venituri, context în care „contribuția” invocată de către inculpat poate fi reținută ca o „plată” pe care soția care se prostituează o face față de soțul care o așteaptă acasă, față de chinul și rușinea pe care acesta le îndură.
Mai mult, instanța urmează a se orienta către aplicarea unei pedepse orientate către maxim, inculpatul nefăcând altceva decât să aștepte sumele de bani trimise/aduse de către soție din practicarea prostituției și, eventual, îmbogățirea patrimoniului prin achiziționarea unor imobile, așa cum s-a întâmplat, la care inculpatul nu a dovedit vreun aport.
Instanța nu poate reține faptul că sumele de bani trimise de persoana vătămată A constituiau obligația sa de întreținere a soțului, așa cum este ea reglementată de dispozițiile art. 516 Cod civil, în condițiile în care potrivit art. 524 Cod civil au drept la întreținere numai cei care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale, iar inculpatul nu a făcut dovada existenței unei situații din care se rezulte imposibilitatea de muncă.
Astfel, în baza art. 213 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, instanța va condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.” (Judecătoria Târgoviște, Sentința penală nr. 284 din 1 iulie 2021, www.rolii.ro)
Cuvinte cheie: casatorie > cauza de nepedepsire > membru de familie > prostitutie > proxenetism > relatie de concubinaj
