Stabilirea locuinței copilului după divorț. Criterii. Opinia minorului

18 iulie 2016 Drept Civil Jurisprudenta

Textele legale prevăd în mod expres că este obligatorie audierea minorului, nicidecum ca soluţia adoptată să fie, în toate cazurile, în conformitate cu opinia acestuia. Dacă ar fi astfel, în sensul că opinia minorului ar trebui să prevaleze fără excepţie, întreaga desfăşurare a procedurii judiciare, administrarea probatoriilor, ar fi inutilă, rolul instanţei fiind doar de a consemna preferinţa minorului şi de a pronunţa hotărârea în acel sens.

”Prin Sentinţa civilă nr. 7459/22.07.2015, pronunțată de Judecătoria Galați, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul N.D.P., în contradictoriu cu pârâta N.G.L.D., s-au modificat măsurile cu privire la minorul N.A, dispuse prin sentinţa civilă nr. 2303/15.03.2011, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. ……, referitoare la instituţia încredinţării minorului, s-a dispus exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minor, de către ambii părinţi şi s-a stabilit locuinţa minorului la mamă. Instanţa a respins capătul de cerere de stabilire a locuinţei minorului la reclamant şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în raport de veniturile realizate, de la data pronunţării şi până la majoratul minorului. (…)

Împotriva acestei hotărâri a fost formulat apel de către reclamant, solicitând ca în rejudecare domiciliul minorului să fie stabilit la tată. (…)

Prin Decizia civilă nr. 513/09.05.2016, instanța de control judiciar a respins apelul ca nefundat.

Instanţa a reţinut că apelul a fost declarat doar împotriva soluţiei pronunţate cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorului N.A, apelantul apreciind că prima instanţă a interpretat în mod netemeinic probatoriul administrat.

Instanţa de apel a reținut că, de la data de 15.03.2011, minorul trebuia să locuiască împreună cu mama sa. Faptul că aceasta a fost de acord ca acesta să petreacă o bună parte din timp împreună cu bunicii paterni şi cu tatăl său nu poate fi folosit împotriva sa în prezenta cerere.

Este adevărat că, potrivit art.14 alin.1 din Legea art.272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, categorie în care se încadrează şi bunicii paterni.

Citeste mai mult  Prin cesiunea de creanță, contractul de credit își pierde caracterul de titlu executoriu

În acest context trebuie înţeleasă atitudinea intimatei-pârâte, care nu a dorit să pună imediat în aplicare hotărârea judecătorească prin care i se dădea dreptul de a locui cu fiul său, ţinându-se cont şi că punerea în executare silită a unei astfel de hotărâri pune delicate probleme în privinţa minorului la care se referă.

Nu poate fi interpretată atitudinea intimatei-pârâte ca o lipsă de interes faţă de situaţia minorului, aşa cum a invocat apelantul în cererea de apel, când a afirmat, mai mult sau mai puţin voalat, că interesul mamei pentru fiul său a crescut după introducerea acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune, mama încercând să-l şantajeze cu punerea în executare a hotărârii de încredinţare pentru a obţine avantaje materiale. Astfel, s-a probat că intimata-pârâtă şi-a exercitat drepturile părinteşti, s-a interesat de minor, de situaţia sa şcolară, a făcut lecţiile cu acesta, a mers cu el în vacanţe şi l-a luat pentru perioade scurte de timp în locuinţa sa, pe când apelantul-reclamant nu şi-a probat susţinerile redate mai sus.

Textele legale prevăd în mod expres că este obligatorie audierea minorului, nicidecum ca soluţia adoptată să fie, în toate cazurile, în conformitate cu opinia acestuia. Dacă ar fi astfel, în sensul că opinia minorului ar trebui să prevaleze fără excepţie, întreaga desfăşurare a procedurii judiciare, administrarea probatoriilor, ar fi inutilă, rolul instanţei fiind doar de a consemna preferinţa minorului şi de a pronunţa hotărârea în acel sens.

Cum minorul locuieşte, după cum chiar el a afirmat la audierea din 27.04.2016, şi la bunici, instanţa a avut în vedere şi că din cuprinsul rapoartelor întocmite de psihologii din cadrul DGASPC Galaţi a rezultat că bunicii paterni sunt implicaţi excesiv în creşterea şi educarea copilului, manifestă o atitudine ostilă faţă de mamă, ceea ce a fost de natură să afecteze şi comportamentul minorului. S-a reţinut cu precădere faptul că minorul are reacţii emoţionale în prezenţa tatălui şi a bunicilor, refuzând să meargă cu mama fără a putea motiva, are un sentiment de dependenţă faţă de bunici şi o percepţie nerealistă a modului de funcţionare a relaţiei cu mama.

Citeste mai mult  ICCJ. Plăţile voluntare eşalonate în temeiul OUG nr. 71/2009, nu întrerup termenul de prescripţie pentru acordarea dobânzilor penalizatoare

Instanţa de apel a apreciat că în mediul familial în care trăieşte minorul este supus unei influenţări negative faţă de mama sa, cu atât mai mult cu cât anterior tensionării relaţiilor acesteia cu familia paternă, petrecea timp cu aceasta, chiar dacă dormea doar ocazional la aceasta, dar mergeau în vacanţe împreună şi nu manifesta ostilitate la adresa sa, după cum se poate observa din planşele foto anexate la dosarul de fond.

Minorul N.A. a depăşit etapa copilăriei, este un tânăr adolescent, emotiv şi sensibil, dar deja conştient că este în centrul unui duel judiciar între părinţii săi, astfel încât este tentat să „exploateze” această situaţie în avantajul său, prin punerea părinţilor în situaţia de a concura pentru a intra în graţiile fiului lor. Această impresie rezultă din conţinutul mesajelor electronice depuse la dosar, din care rezultă ce anume doreşte minorul să i se cumpere sau în care se arată nemulţumit de ce urmează să primească.

În acest moment al dezvoltării personale a minorului, părinţii trebuie să conştientizeze că au nu doar dreptul, dar şi îndatorirea de a-l creşte îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului. Minorul are nevoie de dezvoltare fizică şi psihologică, de educaţie, de sănătate, de securitate, de stabilitate şi de apartenenţă la o familie, de ataşament.

Prima instanţă a analizat criteriile de stabilire a domiciliului minorului în raport de prevederile Legii nr. 272/2004 şi a apreciat în mod justificat că avea posibilitatea de a se orienta în stabilirea locuinţei minorului inclusiv după criteriul părintelui care prezintă garanţii mai mari că va respecta drepturile celuilalt. Astfel, în mod justificat s-a reţinut că minorul trebuie să aibă o relaţie normală cu ambii părinţi, ceea ce presupune depăşirea momentului acestuia de distanţare faţă de mamă, în caz contrar refacerea unei relaţii normale a minorului cu mama va deveni aproape imposibilă, ceea ce în niciun caz nu poate corespunde interesului superior al copilului.

Citeste mai mult  Restituirea prestaţiilor contractuale fără a se cere desființarea contractului

Instanţa de apel nu neagă importanţa menţinerii unui mediu stabil al minorului, inclusiv sub aspectul locuinţei şi a persoanelor implicate în viaţa curentă a copilului, dar apreciază că la acest moment orientarea spre criteriul continuităţii nu corespunde interesului acestuia de a dezvolta o relaţie normală cu ambii părinţii. Părţile implicate trebuie să înţeleagă că măsura stabilirii domiciliului la mamă nu trebuie interpretată ca o sancţiune la adresa tatălui sau minorului, că aceştia au obligaţia de a-şi da concursul la punerea în aplicare cu bună-credinţă a hotărârii judecătoreşti cu atât mai mult cu cât reluarea convieţuirii cu minorul care a locuit un timp la celălalt părinte este probabil să nu realizeze atât de uşor, iar minorul trebuie sprijinit în a se acomoda în noul mediu fără a întrerupe legăturile cu persoanele familiare lui.

Având în vedere că în general criteriile anterior menţionate sunt în favoarea mamei, deoarece aceasta a manifestat o disponibilitate mai mare prin comparaţie cu reclamantul de a-l implica pe tată în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă, precum şi de a permite tatălui menţinerea relaţiilor personale cu minorul, că situaţia locativă şi financiară a mamei pare a fi mai bună decât a tatălui (care nu a făcut dovada că ar mai obţine venituri după ce a intervenit suspendarea contractului său de muncă), că prin motivele de apel reclamantul nu a dovedit elemente de natură a determina schimbarea soluţiei primei instanţe, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel încât nu se impune reformarea ei, apelul urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 480 alin.1 C.proc.civ.” (Tribunalul Galați, Decizia civilă nr. 513/09.05.2016, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >