Prin stabilirea locuinței la mamă, se evită alienarea parentală surprinsă de către expertul psiholog, datorată comportamentului tatălui de „părinte alienator”, care are o atitudine profund denigratoare la adresa mamei, aspect ce se răsfrânge și asupra comportamentului copilului față de aceasta.
Extras din considerentele deciziei civile nr. 3293/2016 a Tribunalului Argeș
”În analiza apelului, ce vizează nemulțumirea părții cu privire la modalitatea în care judecătorul fondului a înțeles să stabilească locuința minorului la tatăl pârât, tribunalul, în acord cu opinia primei instanțe, urmează să pornească de la principiul interesului superior al copilului, care, în noul cod civil, apare ca un principiu de bază al societății românești.
Totodată, va avea în vedere și recomandările Comisiei Europene privind legislația familiei, conform cu care autonomia copilului trebuie respectată în concordanță cu nevoile de dezvoltare și cu nevoia acestuia de a acționa în mod independent, dar și prevederile Legii nr.272/2004 R, potrivit cu care instanța de tutelă determină interesul superior al copilului, având în vedere mai multe criterii: nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate, avându-se în vedere vârsta și etapa de dezvoltare a minorului, identitatea culturală, lingvistică, religioasă și spirituală a copilului, opiniile și preferințele copilului, în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre părinții săi, natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și orice altă persoană semnificativă din viața copilului, față de care acesta a dezvoltat legături de atașament, capacitatea fiecăreia dintre părți de a îngriji copilul și de a răspunde nevoilor acestuia, capacitatea fiecăreia dintre părți de a comunica și coopera în chestiunile care privesc copilul, beneficiile pe care dezvoltarea și menținerea de relații semnificative cu ambii părinți le-ar avea asupra copilului.
Drept urmare, în cauză, constată, în urma probatoriului administrat la prima instanță, dar și a celui din cadrul apelului (în special, expertiza psihologică de la f. 123-128), că minorul a dezvoltat relații afective firești cu fiecare dintre părinții săi, până la vârsta de 3 ani. Ulterior, acesta apare mai atașat de intimatul – pârât, aspect relevat și cu ocazia audierii copilului în camera de consiliu (f. 88, dosar apel).
La stabilirea acestui grad de atașament, tribunalul are, însă, în vedere împrejurarea că, acesta s-a datorat unui comportament neadecvat al intimatului, atunci când, în luna mai a anului 2014, sub pretextul că dorește ca minorul să-și cunoască și ceilalți frați, majori, ai acestuia, l-a reținut pe copil, fără voia mamei – apelante și fără a o înștiința despre acest aspect, precum și despre faptul că minorul se află în siguranță la tată. Se mai are în vedere și faptul că lipsa informării mamei s-a realizat pe tot parcursul perioadei lungi de timp cât copilul s-a aflat împreună cu intimatul (de altfel, și în prezent, la mai bine de 2 ani de zile, minorul se află la apelant, invocându-se presupusa voință a copilului, în sensul de a nu o mai vedea pe mama sa).
Or, toate aceste aspecte coroborate cu mențiunile din raportul de expertiză psihologică de la fila 127, dosar apel, unde se arată că, în urma examinării, se poate remarca o tendință a intimatului de a crea o coaliție cu minorul împotriva mamei, pot evidenția un profil psihologic instabil și imprevizibil al acestuia în adoptarea unor măsuri adecvate pentru minor, care a fost luat din mediul său fără o pregătire prealabilă corespunzătoare.
De altfel, și cu ocazia audierii în camera de consiliu, s-a remarcat, la copil, cel puțin, în aparență, o reticență exagerată față de mama sa, dar, în același timp, și o dorință nespusă de a cunoaște situația acesteia, precum și evoluția fratelui său mai mare (primul copil al apelantei cu care a conviețuit de la naștere și până la vârsta de 3 ani, când a fost luat de intimat); îi era foarte dor de aceștia, dar, pentru că nu știa cum să se manifeste în prezența lor, a ales să urmeze un comportament agresiv, de îndepărtare.
În speță, nimeni nu contestă condițiile materiale pe care intimatul le poate oferi copilului său, precum și gradul de afectivitate crescut față de acesta, însă, având în vedere considerentele sus expuse, tribunalul apreciază că, interesul superior al copilului este acela de a locui cu mama sa, apelanta de astăzi.
Aceasta, deoarece, în plus față de ceea ce s-a consemnat anterior, vârsta copilului este, încă, destul de fragedă; a crescut până la 3 ani, inclusiv, alături de mama sa, fără o prezență constantă a tatălui în viața sa; a fost și este atașat de fratele său mai mare (primul copil al apelantei), din punct de vedere psihologic, fiind de recomandat ca frații să crească împreună; reclamanta este în măsură să-i ofere copilului său îndrumarea cognitivă, morală și educativă potrivite, de care acesta are nevoie; prin stabilirea locuinței la mamă, se evită alienarea parentală surprinsă de către expertul psiholog la pagina 12 a raportului (f. 127, verso, dosar apel), datorată comportamentului tatălui de „părinte alienator”, care are o atitudine profund denigratoare la adresa mamei, aspect ce se răsfrânge și asupra comportamentului copilului față de aceasta.
Totodată, trebuie înțeles că, indiferent, de relația sau simțămintele personale pe care un părinte le are față de celălalt părinte, copilul rezultat din relația acestora nu trebuie „folosit” pentru a înlătura una dintre figurile parentale din viața acestuia, întrucât i se creează dezechilibre grave emoționale pe care nu le poate conștientiza decât foarte târziu (la vârsta maturității).
Drept urmare, având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 480 Ncpc, apelul va fi admis, iar sentința atacată schimbată în parte, în sensul că locuința minorului va fi la mamă.”
Decizia instanței poate fi consultată integral pe www.rolii.ro
Cuvinte cheie: alienare parentala > interesul superior al copilului > locuinta copilului dupa divort
