Suspendarea dreptului de a conduce în temeiul art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002

”Potrivit art. 103 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002„ suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

Textul legal anterior redat, reglementează două ipoteze în care se poate dispune măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce în alte situații decât cea a cumulării punctelor de penalizare, respectiv în cazul urmăririi faptei ca și infracțiune la regimul circulației și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane însă, ambele ipoteze sunt condiționate de pronunțarea de către instanță sau dispunerea de către procuror a unei soluții de neurmărire, dar și de constatarea pe parcursul urmăririi a împrejurării că fapta cercetată constituie o contravenție la regimul circulației, pentru care OUG 195/2002 prevede suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

Citeste mai mult  Sancționarea contravențională de două ori pentru aceeași faptă

Altfel spus, urmărirea faptei conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai ca și infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice nu atrage în mod automat aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce atât timp cât persoanei în cauză nu i se poate imputa săvârșirea unei contravenții pentru care este prevăzută această sancțiune, iar aceasta este cu atât mai evident cu cât, măsura de neurmărire pronunțată de instanță ori dispusă de procuror poate fi întemeiată pe incidența unuia din cazurile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a sau c, Cod procedură penală, când fapta nu există sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

De altfel, problema de drept în discuție si-a găsit rezolvare în jurisprudența constantă Curții Constituționale care, în decizia nr. 1.041/14.09.2010, (decizie la care se face trimitere în celelalte cauze în care Curtea analizează constituționalitatea art. 103 alin. 1 lit. c – Decizia nr. 1.599/15.12.2011, nr. 912/05.07.2011, nr. 124/01.02.2011 nr. 122/09.03.2017) a reținut, în esență, că „ textele de lege criticate au în vedere ipoteza în care o faptă ce a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, dar pentru săvârșirea căreia procurorul sau instanța a apreciat, observând incidența prevederilor art. 10 din Codul de procedură penală, că nu se impune punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale împotriva învinuitului. Dacă, însă, pe parcursul cercetării penale, se constată că învinuitul a încălcat o regulă de circulație pentru nerespectarea căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, este firesc ca acest comportament să fie sancționat, în vederea atingerii finalității pentru care acest act normativ a fost edictat, şi anume asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la trafic”. (Curtea de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ, Decizia civilă nr. 3675 din 8 noiembrie 2018, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >