Folosirea procedurii ordonanţei preşedinţiale pentru suspendarea executării silite este inadmisibilă, aceasta putând fi solicitată exclusiv în temeiul art. 719 alin. 1 NCPC şi cu îndeplinirea condiţiilor speciale în materia executării silite. ”Deşi prin cererea formulată reclamantul SP RV a solicitat […]
Admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedintială în materia suspendării executării actelor administrative
„Curtea a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamantele au solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună suspendarea unor demersuri administrative, precum şi suspendarea unui act administrativ. Curtea a reţinut că prin reglementarea ordonanţei preşedinţiale s-a avut in vedere necesitatea […]
Suspendarea executarii silite
Potrivit art. 719 NCPC: (1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea… CONTINUARE
Condițiile reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor
Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării sau a executării cu întârziere de către debitor a obligaţiei de plată, cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este […]
Motive obiective privind suspendarea executării silite
Potrivit art.718 alin.1 C.p.c.[devenit art. 719, s.n.] până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţi interesate şi numai pentru motive temeinice instanţa competentă poate suspenda executarea, şi potrivit alin.2 din acelaşi text […]
Retragerea autorizației de taxi. Suspendarea executării actului administrativ. Condiţia pagubei iminente
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Rezultă din dispoziţiile legale enunţate anterior […]
Suspendarea provizorie a executării silite
„Pentru a se putea dispune suspendarea provizorie prevăzută de art.718 alin.7 din NCPC este necesar a fi întrunite următoarele trei condiţii: urgenţa, plata cauţiunii şi existenţa pe rolul instanţei a unei contestaţii la executare în cadrul căreia să se solicite […]
Suspendare executare act administrativ. Condiția cazului bine justificat
Este îndeplinită ”condiţia cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative emise de autoritatea pârâtă, rezultată din aparenţa nelegalitate a acestora, transpare din faptul […]