În anul 2014, societatea braziliană Globo Comunicação e Participações a solicitat EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, fost OAPI) înregistrarea semnului sonor următor pentru, între altele, suporturi de difuzare a informațiilor prin mijloace electronice, pe cale orală și prin intermediul televiziunii (de exemplu aplicații pentru tablete și telefoane inteligente):
Semnul era destinat în esență să fie utilizat ca sonerie de alarmă sau de telefon. EUIPO a refuzat înregistrarea acestui semn ca marcă a Uniunii din cauza lipsei sale de caracter distinctiv. În special, EUIPO arată că marca solicitată se prezintă ca o sonerie banală și comună care trece în general neobservată și nu este memorată de consumator.
Societatea Globo Comunicação e Participações a sesizat Tribunalul Uniunii Europene pentru a obține anularea acestei decizii.
Prin hotărârea pronunțată marți, 13 septembrie 2016, în cauza T-408/15, Tribunalul confirmă decizia EUIPO și respinge acțiunea formulată de Globo Comunicação e Participações.
Tribunalul amintește mai întâi că sunetele pot constitui o marcă, cu condiția să poată face obiectul unei reprezentări grafice, situație care se regăsește în speță, întrucât marca solicitată este reprezentată sub forma unor note muzicale pe un portativ, însoțit de o cheie, de pauze și de alterații.
Tribunalul consideră în plus că marca solicitată va fi percepută de publicul larg doar ca o simplă funcționalitate a produselor și a serviciilor vizate, iar nu ca o indicație a originii lor comerciale.
Astfel, este vorba despre o sonerie „standard” cu care este prevăzut orice aparat electronic echipat cu un temporizator sau orice aparat de telefonie, astfel încât publicul va fi incapabil, fără o cunoaștere prealabilă, să identifice această sonerie ca indicând că produsele și serviciile provin de la societatea Globo Comunicação e Participações. Din faptul că marca solicitată se rezumă la o sonerie de alarmă sau de telefon care nu prezintă nicio caracteristică intrinsecă distinctă de repetarea notei care o compune (doi sol diez) și care ar permite să se distingă altceva decât această sonerie de alarmă sau de telefon, Tribunalul deduce că aceasta va trece în general neobservată și nu va fi memorată de consumator.
În ceea ce privește serviciile de teledifuzare și serviciile care pot fi furnizate sub formă de program de televiziune, Tribunalul operează același raționament precizând că marca sonoră, din cauza banalității sale, va fi mai curând percepută de publicul vizat ca indicând începutul sau sfârșitul unui program de televiziune.
Întrucât marca solicitată este lipsită de caracter distinctiv, Tribunalul concluzionează că EUIPO nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a refuzat să o înregistreze.
Cuvinte cheie: marca comunitara > Tribunalul Uniunii Europene
