Prin decizia penală nr. 233 din 14 martie 2017, Curtea de Apel Pitești a dispus achitarea inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă reținând că nu viteza a fost cauza determinantă a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s-a aflat pe partea carosabilă, pe timp de noapte, în poziția decubit.
Curtea a apreciat că inculpatul nu a putut să prevadă rezultatul socialmente periculos al faptei, aceasta fiind consecința intervenției unei împrejurări străine de voința și conștiința sa – acțiunea victimei de a staționa pe timp de noapte pe partea carosabilă -, fapta fiind săvârșită în caz fortuit, lipsindu-i trăsătura esențială a vinovăției.
Extras din considerentele hotărârii:
”Din probatoriul administrat în cauza a rezultat că în seara de 03.03.2012, victima CA, având o îmbibație alcoolică de 1,60 g/l alcool pur în sânge, se deplasa în calitate de pieton, pe marginea din dreapta a DJ 605A, raportat la direcția de deplasare Sinești – Mateești, aflându-se pe raza localității Dealu Aluniș, oraș Berbești, jud. Vâlcea, iar în momentul în care a ajuns la km 72 + 106 metri, în dreptul imobilului deținut de M M, victima CA, probabil și pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, a ajuns să staționeze pe partea carosabilă în poziția decubit, pe sensul de deplasare Sinești – Mateești, cu capul orientat spre axul drumului.
În jurul orelor 1900, numitul CVS, neînsoțit de vreo altă persoană, a condus autoturismul marca BMW, înmatriculat sub numărul X, pe DJ 605A, venind din Sinești către Mateești, iar, pe fondul circulației pe timp de noapte, la lumina de întâlnire a sistemului de iluminare și fără iluminat public, precum și în contextul că rula cu o viteză de 74 km/h pe un sector de drum pe care viteza maxima admisă era de 50 km/h, l-a observat tardiv pe CA întins la orizontală pe drumul public, pe sensul său de deplasare.
Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează cazul fortuit.
Cazul fortuit prev. de art. 31 din CP este reprezentat de acțiunea-inacțiunea unei persoane care produce un rezultat neconceput și neurmărit de autorul acțiunii, rezultatul datorându-se unei forțe naturale a cărei prezență nu a putut fi prevăzută. Caracteristic cazului fortuit este faptul că acțiunea sau inacțiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos, neașteptat datorită faptului că intră în concurs cu o împrejurare fortuită, neprevizibilă, care produce în fapt acel rezultat, iar această imprevizibilitate trebuie să aibă un caracter obiectiv și general. Cazul fortuit are caracter obiectiv și există când acțiunea-inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nu l-a urmărit, producerea lui fiind datorată unei împrejurări neașteptate, adică împrejurarea nu putea fi prevăzută de orice altă persoană, nu numai de către subiectul care a săvârșit fapta.
Originea împrejurării exterioare poate fi o faptă a omului, un fenomen natural, actului unui animal, o defecțiune tehnică etc.
În cauza de față, împrejurarea neprevăzută o reprezintă acțiunea victimei de a staționa pe timp de noapte pe partea carosabilă în poziția decubit, împrejurare ce nu putea fi prevăzută de niciun conducător auto.
În ceea ce privește concluzia raportului de expertiză întocmit în cauză referitoare la posibilitatea inculpatului de a preveni accidentul, Curtea reține că viteza de 51 de km/h nu poate fi avută în vedere întrucât expertul a ținut cont de anumite date ce sunt străine de caza de față.
Din concluzia expertizei referitoare la acest aspect rezultă că inculpatul putea preveni producerea evenimentului rutier dacă ar fi rulat cu o viteză de sub 51 km/h.
Analizând partea expozitivă a raportului de expertiză se constată că pentru a calcula viteza care i-ar fi permis inculpatului oprirea autoturismului în interiorul distanței frontale de vizibilitate dată de lumina de întâlnire a farurilor, expertul a aplicat o formulă de calcul rezultatul fiind de aproximativ 51 km/h.
Formula folosită de expert are în vedere și distanța la care inculpatul a observat pe carosabil corpul victimei, expertul folosind distanța de 30 de m, menționând că în general, faza de întâlnire a farurilor autovehiculelor permite conducătorilor auto să dispună de un spațiu frontal de vizibilitate de cca 30 de m.
În primul rând trebuie observat că expertul a menționat că în general spațiul de vizibilitate este de aproximativ 30 de m, fără să stabilească în concret ce spațiu frontal de vizibilitate a oferit faza de întâlnire a autoturismului inculpatului.
În al doilea rând, pentru a angaja răspunderea penală a inculpatului este necesar a se stabili în concret, raportat la împrejurările cauzei (se are în vedere în principal poziția în care se afla victima), momentul în care inculpatul a observat pe carosabil victima, respectiv distanța dintre autoturism și victimă la momentul observării de către inculpat.
Din procesul-verbal de cercetare la fața locului și raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că prima urmă de frânare se situează la o distanță de 111,8 m față de punctul de reper, iar urma de frecare-târâre la o distanță de 115,5 m de punctul de reper, rezultând o distanță de 3,7 m.
Având în vedere timpul de reacție mediul al conducătorului auto, durata întârzierilor mecanice ale sistemului de frânare și durata scursă până în momentul blocării roților este evident că distanța la care inculpatul a observat pe carosabil victima este mai mare de 3,7 m, însă nu se poate ajunge la distanța de 30 m folosită de expert.
În consecință, viteza de aproximativ 51 km/h, menționată de expert ca fiind viteza cu care ar fi trebuit să circule inculpatul pentru a putea opri până la locul impactului, nu poate fi avută în vedere întrucât împrejurările concrete ale cauzei nu au fost avute în vedere de expert la stabilirea acestei viteze.
De asemenea, trebuie menționat și că expertul a folosit la calcul o distanță de aproximativ 30 de m, rezultatul fiind o viteză de aproximativ 51 km/h, aceste aproximări profitând inculpatului având în vedere limita maximă de viteză de 50 km/h, astfel că și în situația în care inculpatul ar fi condus cu viteza maximă legală de 50 de km/h nu ar fi putut evita producerea evenimentului rutier.
În aceste condiții, Curte reține că nu viteza a fost cauza determinantă a producerii accidentului, ci comportamentul victimei care s-a aflat pe partea carosabilă, pe timp de noapte, în poziția decubit.”
Decizia instanței este disponibilă integral pe www.rolii.ro
Cuvinte cheie: caz fortuit > ucidere din culpa
