Prin decizia penală nr. 76 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel București a dispus achitarea inculpatei trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, instanța reținând că victimei, care se afla pe partea carosabilă, în poziția decubit, i-a aparţinut culpa exclusivă în producerea accidentului.
”În apelul declarat a fost criticată soluţia sub aspectul condamnării inculpatei, solicitându-se achitarea acesteia în baza art. 16 alin.1 lit. d Cod procedură penală, apreciind că este incidentă o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit. În acest sens, s-a susţinut că victima a fost culpabilă pentru producerea accidentului, în condiţiile în care se afla întinsă pe carosabil, cu o alcoolemie ridicată, neputându-se reţine în sarcina inculpatei o culpă de 50 % în producerea accidentului. Mai mult, s-a arătat că inculpata a respectat dispoziţiile OUG nr.195/2002, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză tehnică nu s-a stabilit în mod concret care era viteza cu care circula aceasta, pentru a se putea aprecia că atitudinea inculpatei nu a fost una licită şi conform prevederilor legale.
Curtea a apreciat că, într-adevăr, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în fond rezultă că victimei îi aparţine culpa exclusivă în producerea accidentului, contrar celor reţinute de instanţă.
Astfel, din declaraţiile inculpatei, ale martorei M.E., coroborate cu raportul de expertiză medico-legală și raportul de expertiză tehnică rezultă că victima se afla pe carosabil, în poziția decubit, bicicleta acesteia aflându-se căzută în apropiere. Tot din raportul de expertiză medico-legală reiese că victima avea o alcoolemie de nu mai puțin de 3,1 la mie.
Or, în condițiile în care victima se afla întinsă pe carosabil, având o alcoolemie extrem de ridicată, fără a avea vestă reflectorizantă, pe o stradă neluminată și mărginită de copaci – după cum se poate observa din planșele foto aflate la dosar – rezultă cu evidență că victima a creat starea de pericol care a condus la producerea accidentului, nu inculpata.
S-a susținut că inculpata s-ar face la rândul său vinovată de producerea accidentului prin aceea că ar fi avut o viteză de peste 50 km/oră, deci peste limita legală permisă în localitate, care nu i-ar fi permis să frâneze în timp util. Or, această acuzație nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu.
În raportul de expertiză tehnică s-au reținut, pe lângă poziția victimei și alcoolemia acesteia, următoarele:
– în situația analizată, prezența obstacolului respectiv, constând în corpul numitului A. D., aflat în poziția decubit, putea fi sesizat de către conducătoarea auto în momentele în care a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;
– starea de pericol, în situația analizată, a fost generată de prezența numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuși într-o poziție decubit, declasându-se în momentul în care corpul victimei a pătruns în conul de lumină al farurilor autoturismului;
– autoturismul s-ar fi putut opri în dreptul numitului A. D. (putându-se astfel evita trecerea peste corpul acestuia), la o viteză corelată cu spațiul de vizibilitate frontală de care conducătoarea auto dispunea în acel moment și totodată, în condițiile în care s-ar fi acționat sistemul de frânare, în momentul în care obstacolul respectiv a pătruns în conul de lumină al farurilor autovehiculului;
– viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situația analizată de cca 50 km /h”.
Or, chiar raportul de expertiză tehnică stabilește că producerea evenimentului rutier în situația analizată a fost cauzată de prezența numitului A. D. pe str. Constantin Brâncuși, într-o poziție decubit (constituind un obstacol pentru participanții la trafic în acea zonă) precum și neopririi autoturismului în spațiul de vizibilitate frontală conferit de luminile farurilor, până în dreptul obstacolului respectiv.
Prima instanță a apreciat că pentru a reţine cazul fortuit, aspect invocat de inculpată, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat să aibă caracter obiectiv, respectiv apariţia acelei împrejurări să nu poată fi prevăzută de nicio persoană; totodată instanța a apreciat, raportat la concluziile raportului de expertiză criminalistic auto efectuat în prezenta cauză (punctul 5 concluzii), respectiv „viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului, respectiv viteza la care se putea evita trecerea autovehiculului peste corpul victimei, a fost în situația analizată de cca. 50 km /h”, că prevederea ivirii împrejurării care a dat naştere rezultatului neaşteptat nu are caracter obiectiv.
Curtea a constatat, contrar celor arătate de prima instanţă, că inculpata nu putea prevedea, în mod obiectiv, că pe carosabil se află victima în stare avansată de ebrietate. De asemenea, Curtea a constatat că elementul fortuit – prezenţa victimei pe carosabil – se suprapune pe o conduită licită.
În raportul de expertiză tehnică se arată că, faţă de condiţiile de drum şi meteo de la acea dată inculpata avea posibilitatea de a frâna din momentul în care victima i-a apărut în lumina farurilor și că nu se poate stabili viteza cu care circula aceasta, însă s-a apreciat că viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului era de 50 km/oră, iar procurorul şi prima instanţă au concluzionat pe baza acestei afirmaţii că inculpata ar fi avut o viteză peste limita permisă de 50 km/oră.
S-a constatat că, practic, acestea sunt simple supoziţii ale organelor judiciare, nesusţinute de vreo probă concretă.
Așa fiind, există un dubiu cu privire la viteza cu care se deplasa inculpata, iar orice dubiu profită acesteia. În consecinţă, nu există probe care să ateste că la momentul producerii accidentului inculpata ar fi circulat cu o viteză peste limita permisă de lege în localitate.
Chiar dacă inculpata ar fi văzut victima în lumina farurilor, nu se poate imputa acesteia că nu a reuşit să frâneze, că nu a avut reflexele necesare într-o situație limită, când prima reacție – firească, de altfel – poate fi una de panică, și că nu a reușit să acționeze suficient de rapid pentru a opri autovehiculul.
Așa fiind, Curtea a constatat că într-adevăr sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. d C.p.p., existând cauza de neimputabilitate prev. de art. 31 C.p. – Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.” (Curtea de Apel București, Decizia penală nr. 76A din 25 ianuarie 2017, portal.just.ro)
În același sens, Curtea de Apel Pitești.
Cuvinte cheie: cauze de neimputabilitate > caz fortuit > ucidere din culpa
