Uciderea din culpă a victimei pe marcajul pietonal. Resocializare viitoare pozitivă posibilă doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate

24 septembrie 2015 Drept Penal Jurisprudenta

Probele dosarului, testimoniale şi ştiinţifice, relevă că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpată la momentul impactului, a fost de 45 km/h, şi că locul de producere al evenimentului rutier a fost identificat „în planul longitudinal al drumului, pe marcajul pietonal, cu cca.0,9 m anterior limitei dinspre str. A Sever a acestuia”, atitudine ce a dus la pierderea unei vieţi omeneşti.

Curtea apreciază că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpatei, pedeapsa aplicată de Judecătorie (2 ani închisoare, s.n.), urmând a fi menţinută.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanţelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatei F.A.F., care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale efective în care au fost comise, respectiv apelanta nu a sesizat starea de pericol iminent declanşată prin pornirea de pe loc a autoturismului şi continuarea mişcării sale accelerate, condiţii în care nu a putut evita producerea evenimentului rutier, soldat cu moartea victimei, accident care a avut loc pe marcajul pietonal.

Aşadar, Curtea apreciază, pe de-o parte, că nu se impune aplicarea unei pedepse majorate pentru reeducarea inculpatei F., iar pe de altă parte, modalitatea de executare, în regim de detenţie, este singura în măsură, să asigure îndreptarea atitudinii acesteia faţă de comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, resocializarea sa viitoare pozitivă, precum şi o reacţie socială adecvată în diminuarea săvârşirii de fapte penale îndreptate împotriva vieţii, întărind percepţia opiniei publice că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite atât de dispoziţiile legale procesuale penale, cât şi de cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a cărui finalitate, prin tragerea la răspundere penală, în condiţiile stabilirii vinovăţiei inculpatei, corespunde şi caracterului disuasiv al pedepsei.

Elementele de individualizare a persoanei inculpatei şi activitatea infracţională derulată au fost avute în vedere de instanţă, la dozarea pedepsei ce se va aplica în speţă, respectiv că aceasta este în vârstă de 30 de ani, are studii superioare, este necăsătorită, medic veterinar, nu posedă antecedente penale, astfel că aplicarea unei pedepse ferme, în regim de detenţie, se impune şi prin prisma faptului că o reacţie mai blândă, din partea autorităţilor statului, ar fi de natură să perpetueze impresia că organele judiciare manifestă toleranţă faţă de infracţiunile îndreptate împotriva vieţii, precum şi ideea nerespectării legii cu complicitatea autorităţilor, cu consecinţe grave asupra existenţei efective a statului de drept.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi inculpatului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a apelantei.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.74 C.pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Curtea reţine că pentru cunoaşterea gradului de pericol social al faptelor săvârşite, respectiv a infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin. 2, C.pen. şi de modificare a stării locului faptei din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare prev de art. 89 alin 2 din OUG nr. 195/2002, se impune a fi cercetat modul în care s-a realizat acţiunea ce constituie elementul material al acestora, împrejurările ce le particularizează, caracterul şi importanţa obiectului lezat sau pus în pericol, gravitatea urmărilor, forma şi gradul de vinovăţie al inculpatei.

Probele ştiinţifice reliefează fără echivoc, în ceea ce priveşte viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpată şi a locului unde a avut loc impactul între vehicul şi victima C.I., pe baza urmelor create pe caroserie, că viteza de deplasare a autoturismului la momentul impactului a fost de cca 45 km/h şi că locul de producere al evenimentului rutier a fost pe marcajul pietonal.

Inculpata nu a observat faptul că, în momentul pornirii de pe loc pietonul se afla deja pe marcajul pietonal, angajat în traversare, ceea ce constituia un pericol potenţial de lovire al acestuia.

Mai mult, raportul de expertiză criminalistică …, relevă faptul că „accidentul rutier s-a produs din cauza neacordării priorităţii de trecere numitului C.I., angajat în traversarea drumului public pe marcajul pietonal, de către inculpata F.”.

În cursul procesului penal inculpata a încercat să acrediteze ideea că nu se consideră vinovată de producerea accidentului rutier.

Astfel, în faza de urmărire penală „inculpata a învederat că în seara zilei de 20 octombrie 2010, în jurul orelor 19,30 a pornit cu autoturismul Ford Focus cu nr. …, de la domiciliul părinţilor săi, situat pe str Gh Lazăr nr. 12 spre str. Castanilor. După aproximativ 100 m şi la 5-10 m dincolo de trecerea de pietoni a auzit o bubuitură şi a observat pe capotă o persoană, moment în care a frânat brusc, a oprit şi a coborât din vehicul. Inculpata susţine că în zona portierei dreapta spate, se afla căzută o persoană în vârstă, bărbat, care avea îmbrăcămintea compusă din :pantaloni de culoare închisă și o geacă de culoare deschisă. Observând în apropiere o salvare, inculpata a fugit la aceasta şi a anunţat cadrele medicale despre accident, solicitându-le ajutorul. Acestea s-au deplasat la locul evenimentului, au luat victima şi au transportat-o la spital.

Inculpata susţine că a solicitat echipajului de pe ambulanţă permisiunea de a urca alături de victimă, dar aceştia nu şi-au dat acordul, astfel că ea s-a deplasat cu autoturismul personal, cel implicat în accident, la spital, fiind în stare de şoc. Inculpata precizează că după testarea alcoolemiei, la spital, de către organele de poliţie, a revenit cu autoturismul la locul accidentului, unde se efectuau măsurători privind locul în care se afla vehicolul, aceasta încercând să-l reamplaseze, aproximativ, în aceeaşi locaţie”.

După începerea urmăririi penale, inculpata, în prezenţa apărătorului ales a afirmat că „ În seara de 20 octombrie 2010, în jurul orelor 19 a ieşit din locuinţa părinţilor săi, amplasată pe str Gh Lazăr nr. 12 din Turda, s-a urcat la volanul autoturismului personal Ford Focus cu nr. … cu intenţia de a se deplasa la o rudă pe str Gen Dragalina. Inculpata susţine că la acea dată ploua mărunt, carosabilul fiind umed, iar după ce a parcurs 150 m cu o viteză de 20-30 km/h, ajungând în dreptul porţii pieţei agroalimentare, la aprox. 20 m după trecerea de pietoni, a simţit o izbitură în partea dreaptă, lateral, realizând că este o persoană care s-a lovit, apoi de parbriz şi a căzut pe carosabil. După impact, inculpata precizează că a oprit imediat autoturismul, a coborât de la volan şi a văzut că victima era un bărbat, care era căzut pe carosabil, în partea laterală dreapta a maşinii, pe la mijloc.Văzând la cca 20 m o ambulanţă staţionată, inculpata s-a dus la aceasta şi a cerut ajutor cadrelor medicale, care s-au deplasat la locul accidentului, au preluat victima , transportând-o la spitalul Turda.
Inculpata precizează că deoarece nu i s-a permis să însoţească victima la spital, ea s-a urcat la volanul autoturismului propriu pe care l-a condus până la unitatea medicală.
În legătură cu această atitudine, inculpata învederează că ea s-a gândit doar la starea victimei şi fiind în stare de şoc, a omis să anunţe evenimentul produs, organelor de poliţie.”

Aceeaşi poziţie şi-a menţinut-o inculpata nu numai în declaraţiile din faza de urmărire penală ci şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală unde arată textual:” nu recunosc comiterea faptelor”.

Şi în faţa instanţei de fond  şi a celei de apel, inculpata F. şi-a susţinut nevinovăţia, plasând întreaga culpă a evenimentului rutier asupra victimei.

Curtea reţine că gradul de pericol social generic al infracţiunii depinde în mod firesc şi de obiectul juridic al acesteia, respectiv de relaţiile sociale pe care le ocroteşte legea penală şi de valorile ce sunt implicate în acestea. Ori, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen., valorile sociale protejate vizează existenţa şi apărarea securităţii fizice a persoanei de ameninţările pe care le presupun accidentele rutiere, ce constituie grave atentate pentru viaţa oamenilor şi pentru siguranţa relaţiilor sociale. În speţă, inculpata a suprimat rapid viaţa victimei, rulând cu o viteză de 45 km/h pe trecerea de pietoni şi prin neacordarea priorităţii de trecere numitului C.I., angajat în traversarea drumului public pe marcajul pietonal, fapta acesteia prezentând o periculozitate deosebită.

Prin prisma urmărilor faptei, cu referire strictă la infracţiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen., trebuie avută în vedere şi durerea sufletească pricinuită familiei victimei, dar şi prejudiciile materiale şi morale ce au fost cauzate, chiar dacă aceste urmări nu sunt cerute de lege pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.

Curtea reţine că una din cauzele infracţiunilor rutiere o constituie însăşi comportarea neatentă a conducătorului auto precum şi imprudenţa acestuia, ca urmare a nerespectării regulilor de conducere a vehiculului.

În vederea realizării scopului preventiv al pedepsei, dar şi a preîntâmpinării unor reacţii colective negative, ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, Curtea opinează că se impune aplicarea faţă de inculpata F., a unei pedepse care să fie executată prin privare de libertate.

Nu se poate face abstracţie de contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de ucidere din culpă a persoanelor angajate în traficul rutier, autovehiculele constituind instrumente deosebit de periculoase ce produc urmări de o mare gravitate, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor, pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.

Curtea reţine, raportat la materialul probator din dosar, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, în raport de modalitatea de comitere a acesteia, – respectiv conducerea autovehiculului cu o viteză de 45 km/h, pe trecerea de pietoni, dublată de neacordarea priorităţii de trecere victimei, angajată în traversarea drumului public, pe marcajul pietonal, aspect ce denotă o indiferenţă, o nepăsare faţă de eventualele consecinţe ale acţiunilor sale, pentru viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, infracţiunea fiind comisă într-o zonă intens circulată, pe un drum public, pe timp de noapte, când vizibilitatea era redusă, culpa exclusivă a inculpatei faptul că accidentul s-a soldat cu moartea unei persoane nevinovate, în vârstă de 74 de ani, rămânând fără suport moral, fiul decedatului.

Pe parcursul judecăţii, inculpata a încercat să atenueze, să minimalizeze şi să scape de răspunderea propriilor fapte, acreditând ideea că accidentul s-a produs din culpa victimei, înafara trecerii de pietoni, apărare ce nu s-a confirmat prin probele administrate în speţă.

Infracţiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relaţiile a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi pedeapsă, măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret. Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, se aplică inculpatei şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune, ca la stabilirea sancţiunii să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.
(…)
În speţă, Curtea reţine că gradul de pericol social este unul foarte ridicat, fiind determinat, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, de încălcarea gravă a normelor referitoare la – circulaţia pe drumurile publice – neacordarea priorităţii de trecere persoanelor fizice angajate în traversarea drumului public pe marcajul pietonal, dar şi de amploarea urmărilor produse, constând în moartea violentă a unei persoane.

Totodată, se va avea în vedere că aceeaşi inculpată, după producerea evenimentului rutier, soldat cu decesul părţii vătămate, a mutat vehiculul implicat în accident, din locul unde acesta s-a produs, într-o altă locaţie, modificând astfel starea locului faptei, fără acordul echipei de cercetare.

În plus, nu poate fi omis că infracţiunea a avut loc în timpul serii, când vizibilitatea era redusă, carosabilul umed, dar şi în contextul unui trafic intens, ceea ce pune în evidenţă că inculpata şi-a asumat consecinţele nerespectării grave a regulilor de circulaţie.

Din perspectiva raportului de cauzalitate, se constată că toate aceste urmări sunt rezultatul exclusiv al acţiunilor inculpatei.
Sub aspect subiectiv, în ceea ce priveşte gradul vinovăţiei pentru infracţiunea prev.de art.178 alin.2 C.pen., este de observat că inculpata a acţionat în forma culpei cu prevedere, cu o uşurinţă ieşită din comun, apropiată de inconştienţă, nesupunânduse normelor din regulamentul de aplicare a O.U.G.nr. 195/2002 şi sperând că rezultatele conduitei sale imprudente nu se vor produce, împrejurare ce ridică mari semne de întrebare asupra seriozităţii, responsabilităţii şi modului în care a înţeles să se conformeze restricţiilor şi obligaţiilor pe care le presupune activitatea de conducere a unui autovehicul.

Modalitatea în care inculpata a acţionat, evidenţiază o lipsă de maturitate şi preocupare pentru eventualele consecinţe ce s-au şi produs, datorită nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi gravitatea acestora.

În speţă, inculpata s-a manifestat mai degrabă ca o victimă a unor împrejurări nefavorabile, ceea ce evidenţiază faptul că nu a înţeles şi nu a acceptat pe deplin vinovăţia sa, raportat la producerea accidentului şi a urmărilor deosebit de grave.

Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate, sancţiunea aplicată de judecătorie, la minimul special, va constitui un avertisment adecvat pentru inculpată, faţă de reprobabilitatea faptelor sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.

Este demn de remarcat că inculpata nu a manifestat regret în faţa instanţei de judecată, faţă de infracţiunile comise, nici empatie faţă de familia victimei decedate, nu a acoperit nici măcar parţial, daunele provocate acesteia, aspecte care vor fi avute în vedere de către Curte, la modul de executare a pedepsei.

Din piesele dosarului, nu a rezultat că inculpata a conştientizat propriile acţiuni şi gravitatea infracţiunilor pentru care este judecată, lipsind exersarea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte.

Consolidarea resurselor personale trebuie să vizeze în egală măsură şi dobândirea unor percepţii corecte a rolului pedepsei, pentru a preîntâmpina accentuarea sentimentelor şi manifestărilor de frustrare, generate de inserţia sa în mediul carceral. Toate aceste aspecte, necesită o intervenţie de lungă durată şi centrată pe conştientizarea motivelor care au determinat infracţiunile, înţelegerea legăturii de cauzalitate dintre comportamentul său şi consecinţele grave produse – decesul unei persoane – şi identificarea unor noi modalităţi de abordare a circulaţiei pe drumurile publice. Gestionate corespunzător, acestea ar putea constitui resurse interne pe care inculpata apelantă s-ar putea baza în viitor. (Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 254/A din 18 februarie 2015, www.curteadeapelcluj.ro)

Cuvinte cheie: >