Un avocat care s-a urcat beat la volan și a ucis două persoane a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare

21 noiembrie 2017 Drept Penal Jurisprudenta

Prin Sentința penală nr. 69 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Iași (definitivă prin decizia ÎCCJ nr. 388/A din 8 noiembrie 2017)  s-a dispus condamnarea la 5 ani și 10 luni închisoare a unui avocat care, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, a provocat un accident de circulație ce a cauzat decesul a două persoane.

”Faptele inculpatului AVI, care în noaptea de 22/23.03.2017 , la ora 23.21. a condus pe drumurile publice din municipiul Iași autoturismul marca Toyota Corolla cu numărul de înmatriculare X , având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,05g/l alcool pur în sânge și de a provoca, pe fondul stării sale de ebrietate și a vitezei excesive în conducere un accident de circulație din care a rezultat decesul numiților VLD și VA întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „ucidere din culpă” prev. de art. 336 al. 1 și art. 192 al. 1 , 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 al. 1 și 2 Cod penal. (…)

Instanța reține că probele administrate în cauză justifică reținerea caracterului foarte grav al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Instanța va porni de la urmările infracțiunii deduse judecății , pe care , apreciindu-le numai în limitele sesizării , în conformitate cu dispozițiile art. 371 Cod procedură penală , le caracterizează drept tragice. Uciderea a doi tineri aflați la începutul vieții , în pragul întemeierii unei familii , în condițiile în care ei se aflau în derularea unei activități licite în spațiul public, periclitarea participanților la trafic, sunt urmări extrem de grave , ce au determinat o stare de insecuritate socială. Vizualizarea imaginilor preluate de Poliția Locală Iași din intersecția în care s-a produs accidentul este de natură să șocheze . Conducerea pe drumurile publice cu viteză și sub influența băuturilor alcoolice cu astfel de consecințe dramatice pentru valorile sociale ocrotite de legea penală îl caracterizează și pe inculpat ca fiind periculos pentru societate și impune sancțiuni corespunzătoare.

Citeste mai mult  Refuzul dreptului de deducere TVA aferentă unei tranzacţii intracomunitare pentru nereguli formale în documentele justificative

Pentru infracțiunea de ucidere din culpă, instanța a ținut cont în primul rând de starea fizică a inculpatului la momentul comiterii faptei. Acesta consumase alcool și era conștient că se afla în stare de ebrietate, cu atât mai mult cu cât i se atrăsese atenția că era mai bine să nu conducă mașina în acest context. Mai mult, inculpatul cunoștea , prin prisma propriei profesii consecințele nefaste ale unui comportament ca atare.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală, instanța a avut în vedere valoarea mare a alcoolemiei, împrejurarea că inculpatul nu a avut un motiv serios pentru a decide să se urce la volan, în loc să cheme un taxi care să îl transporte acasă, de starea efectivă de incoerență și imprecizie în care se găsea inculpatul în momentul examinării clinice, care denotă în ce măsură era acesta apt să conducă un autovehicul. În acest context, instanța a considerat că, în mare parte, acțiunile conducătorului auto care au dus la accidentarea mortală a victimelor au fost cauzate de starea de ebrietate în care acesta se găsea, prin urmare la stabilirea duratei pedepsei trebuind să se țină cont și de consecința extrem de gravă produsă. (…)

Citeste mai mult  ICCJ. Facebook este spațiu public

Inculpatul AVI este avocat, iar această calitate trebuie analizată ambivalent. Inculpatului AVI i se cerea o doză mai mare de prudență și un grad ridicat de conștientizare, prin prisma faptului că el a fost expus consecințelor unor astfel de fapte. Pe de altă parte, inculpatului trebuie să-i fie recunoscute meritele universitare și cele ale unei cariere promițătoare, descrise de avocatul său ales și susținute de probele cu înscrisuri administrate .

Este reală susținerea apărătorului inculpatului că acesta este egal în fața legii cu orice alt cetățean, motiv pentru care instanța trebuie să rețină și aspectele de circumstanțiere pozitivă a acestuia .

Se reține așadar că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale , nu are un cazier rutier cu abateri grave , este tânăr și a exprimat în mod repetat regretul față de fapte și față de urmările acestora. Inculpatul a avut o conduită sinceră , instanța face trimitere la considerațiile de mai sus , cu privire la atitudinea sa de recunoaștere , în ciuda faptului că nu-și amintește cu exactitate momentul accidentului , reținând că recunoașterea nu este una simulată , ci este expresie a asumării conștiente a consecințelor faptelor sale. Inculpatul a manifestat empatie reală față de situația victimelor , a declarat că este de acord să plătească daunele materiale solicitate , iar daunele morale , în cuantumul stabilit de instanță . Familia inculpatului a manifestat interes față de plata sumelor de bani cu titlul de despăgubiri .

Citeste mai mult  Constatarea inexistenţei faptei penale. Efecte asupra acţiunii civile în nulitate a actului juridic

Inculpatul a agreat pe parcursul urmăririi penale și al judecății că se impune menținerea sa în arest preventiv , aspect ce dovedește asumarea sinceră a consecințelor faptelor sale și o înțelegere corectă a gravității lor, a impactului lor asupra opiniei publice și stării de securitate socială create .(…)

Reține instanța că în limitele legale ale pedepsei (3 ani închisoare – 10 ani și 6 luni închisoare ) prevăzute de art. 192 aliniatele 1 ,2 3 Cod penal , reduse ca urmare a dispozițiilor art. 396 aliniatul 10 Cod procedură penală și anume : minimul de 2 ani de închisoare și maximul de 7 ani de închisoare , pedeapsa de 5 ani de închisoare satisface pe deplin exigențele legii penale și realizează pe deplin funcțiile legale. Totodată , în limitele legale ale pedepsei (1 an închisoare – 5 ani închisoare ) prevăzute de art. 192 aliniatele 1 ,2 3 Cod penal , reduse ca urmare a dispozițiilor art. 396 aliniatul 10 Cod procedură penală și anume: minimul de 8 luni de închisoare și maximul de 3 ani și 4 luni de închisoare , pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare satisface pe deplin exigențele legii penale și realizează pe deplin funcțiile legale.

În temeiul dispozițiilor art. 39 aliniatul 1 Cod penal , inculpatul AVI, va executa pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 5 ani închisoare, la care se adaugă o treime din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (10 luni de închisoare). Pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul AVI: 5 ani și 10 luni închisoare.”

Sentința poate fi consultată integral pe www.rolii.ro

Cuvinte cheie: > >