Un barbat din Miercurea Ciuc trimis in judecata pentru pornografie infantila

7 august 2014 Uncategorized

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Harghita au dispus în data de 06 august 2014 trimiterea în judecată în stare de arest LEpreventiv a inculpatului G. F. O., 34 de ani, din Miercurea Ciuc.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj, amenințare, ultraj contra bunelor moravuri și influențarea declarațiilor.
Ancheta a fost declanșată ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita cu privire la faptul că, în perioada 2010 – 2014, inculpatul G. F. O. a contactat direct sau prin intermediul internetului mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 13 si 19 ani, pe care ulterior le invita în diferite locaţii sub pretextul că doreşte să aibă o relaţie stabilă cu acestea. După câteva întâlniri acesta conducea fetele în apartamentul unde domiciliază sau în autoturismul pe care îl folosea, unde întreţinea relaţii sexuale cu acestea. Raporturile sexuale erau filmate şi fotografiate de către inculpat fără ştiinţa victimelor.

Citeste mai mult  Baroul Dolj. Propunere către Consiliul UNBR în vederea organizării unui protest

După câteva asemenea întâlniri, inculpatul devenea o persoană foarte violentă, motiv pentru care victimele nu mai doreau să aibă vreo legătură cu el. Refuzat, inculpatul ameninţa şi şantaja minorele cu faptul că va difuza materialele filmate rudelor și cunoștințelor victimelor, lucru pe care, de altfel, l-a şi făcut cu privire la unele dintre tinerele abuzate. Ameninţările aveau ca scop determinarea minorelor de a continua relaţiile cu acesta.

Conform sesizării din oficiu, inculpatul a adus ameninţări oricărei persoane care s-a implicat în protejarea victimelor sale, ameninţând cu bătaia chiar și pe unii dintre profesorii care au sprijinit minorele să depună plângeri penale. Inculpatul a încercat să intimideze şi lucrătorul de caz din cadrul IPJ Harghita, trimiţând acestuia mai multe SMS-uri de ameninţare pe telefon şi texte pe contul său de facebook, în care arată că-i va face sesizare pentru abuz în serviciu întrucât a audiat persoane care au depus plângere împotriva sa.

Din probele administrate în cauză, față de inculpat rezultă suspiciunea rezonabilă că:

Citeste mai mult  DNA. Propunere de inlocuire a arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive

– în perioada 2010-2013, a produs, deţinut în vederea expunerii sau a distribuirii, stocării, expunerii şi punerii la dispoziţie, prin intermediul mediilor de stocare găsite asupra sa, de materiale pornografice cu cinci persoane minore la data producerii imaginilor;

– în perioada 2010-2014, a constrâns șapte persoane vătămate să continue să întrețină relaţii sexuale cu acesta, amenințându-le cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare;

– a ameninţat în mod repetat două dintre victime cu săvârşirea de violenţe fizice în cazul în care nu îşi retrage plângerea depusă împotriva lui;

– a ameninţat o persoană vătămată cu săvârşirea de violenţe fizice împotriva sa pentru faptul că a dat declaraţii în calitate de martor cu privire la plângerea depusă de către una dintre victime;

– a expus şi distribuit în mod repetat, pe reţeaua de socializare „facebook”, imaginile filmate în timp ce întreținea raporturi sexuale cu una dintre victimele minore;

– a ameninţat una dintre victime, în mod repetat, ultimul act de ameninţare fiind un mesaj telefonic din data de 09.03.2014, cu săvârşirea de violenţe fizice.

Citeste mai mult  CEDO. Condamnari impotriva Romaniei – 24 iunie 2014

Cazul a fost trimis, spre competentă soluționare, magistraților Tribunalului Harghita.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: comunicat DIICOT

Cuvinte cheie: > > > > > >