Validare poprire. Virarea salariului soțului debitor în contul bancar al soției

18 octombrie 2015 Drept Civil Jurisprudenta

”Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat.

Pentru înfiinţarea popririi, textul legal impune două condiţii esenţiale şi anume : 1) să existe o creanţă rezultată dintr-un raport obligaţional creat între debitorul popritor şi debitorul poprit; 2) să existe o creanţă rezultată dintr-un raport obligaţional creat între debitorul poprit şi terţul poprit, ultimul fiind dator primului.

În ceea ce îl priveşte pe terţul poprit, acesta este terţa persoană care are calitatea de debitor al debitorului poprit.

De regulă, terţ poprit poate fi orice persoană fizică ori juridică de drept public ori de drept privat care, în baza raportului juridic îi datorează debitorului sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, legătura juridică în baza căreia terţul este obligat fiind cea care îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură.

Însă nu orice legătură juridică poate justifica înfiinţarea popririi în mâinile terţului, ci doar aceea care îi asigură acestuia independenţa faţă de debitor, o poziţie de egalitate în raportul juridic, atât în privinţa pretenţiilor, cât şi în aceea a conduitei părţilor.

Citeste mai mult  Procedura ofertei reale de plată şi consemnaţiunii. Inadmisibilitatea acțiunii în anulare

Or, în speţă, Curtea constată că intimata pârâtă – soţia debitorului pensiei de întreţinere pentru minor, nu are calitatea de terţ poprit, neavând calitatea de debitor al soţului său pentru salariile plătite de către angajatorul debitorului şi virate în contul bancar deschis pe numele soţiei, între soţi neexistând un raport juridic direct cu privire la salariile încasate de către debitor, prin virament bancar, în contul deschis pe numele soţiei, în ţară. (…)

După „încasarea” salariului de către salariatul […], în modalitatea agreată între angajator şi salariat, prin virament bancar într-un cont deschis la o bancă din România, pe numele soţiei salariatului, suntem în prezenţa unui acord al soţilor cu privire la modalitatea de gestionare a bunurilor comune – categorie în care intră şi salariul încasat de oricare dintre soţi -, dar această înţelegere nu dă naştere unui drept de creanţă în favoarea unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ.

Se constată că soţia debitorului nu are calitatea de terţ poprit în raport cu soţul său, aceasta fiind mandatată să gestioneze salariul rezultat din activitatea debitorului prestată în temeiul unui contract de muncă cu elemente de extraneitate.

Citeste mai mult  Termenul în care poate fi introdusă contestația în anulare

Referitor la natura juridică a salariului, în tăcerea legii, sub imperiul Codului familiei, literatura de specialitate (I.P. Filipescu şi Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, ediţia a VIII-a, pag. 95; Marieta Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu 2013, pag. 253-255) şi jurisprudenţa (Tribunalul Suprem, dec. de îndrumare nr. 19/1960 în C.D. 1960, pag. 23) au consacrat concepţia dualistă asupra salariului conform căreia salariul, ca drept de creanţă (salariul neîncasat de la angajator), deşi este dobândit în timpul căsătoriei constituie un bun propriu, şi poate fi urmărit ca atare, odată încasat dobândeşte calitatea de bun comun, şi se supune tuturor regulilor ce vizează urmărirea bunurilor comune.

După adoptarea Codului civil prin legea nr. 287/2009, prin art. 341 Cod civil s-a stabilit că veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.

Citeste mai mult  Acţiune în constatarea inexistenţei unui drept de creanţă

Prin urmare, după încasarea acestor drepturi salariale cuvenite pentru munca prestată, acestea devin bunuri comune, intră în patrimoniul comunitar şi constituie un criteriu în raport cu care se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, alături de munca în gospodărie şi pentru educarea copiilor.

În raport de natura juridică a salariului încasat, respectiv a salariului virat de către angajator în contul soţiei salariatului debitor, se constată că aceasta din urmă nu devine un simplu depozitar al veniturilor salariale şi implicit un posibil terţ poprit în raport cu soţul său, ci veniturile din muncă devin parte a patrimoniului comunitar, soţia debitorului neputând fi ţinută să poprească aceste venituri şi să le pună la dispoziţia unui creditor personal al soţului debitor.

În raport de aceste considerente se constată că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că în speţă nu există un raport juridic de creanţă între debitorul poprit […] şi soţia acestuia, […], chemată în judecată în calitate de terţ poprit, iar în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru validarea popririi, în mod legal s-a respins apelul creditoarei.” (Curtea de Apel Constanța, Decizia nr. 3/C/ 2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: >