Valoarea probatorie a facturii fiscale neacceptată de profesionistul căruia i se opune în ceea ce privește debitul și penalitățile de întârziere

21 august 2015 Drept Civil Jurisprudenta

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei cu titlu de debit principal, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului, debitul principal şi penalităţile de întârziere fiind solicitate de reclamantă în baza facturii fiscale.

Or, din proba cu înscrisuri administrată în cauză, nu rezultă existenţa între reclamanta şi pârâta, a unui raport juridic în baza căruia pârâta să îşi fi asumat obligaţia de a achita reclamantei suma reprezentând contravaloare produse livrate, precum şi penalităţi de întârziere.

Factura fiscală emisă de intimata-reclamantă poartă doar ştampila societăţii emitente şi semnătura reprezentantului său, nefiind acceptată expres de către beneficiar. 

Astfel, factura fiscală menţionată nu poartă semnătura reprezentantului societăţii apelante, iar semnarea confirmării de primire a facturii fiscale respective, a fost realizată de către delegatul unei alte societăţi, a cărei ştampilă a fost aplicată pe confirmarea de primire.

Citeste mai mult  CCR. Constituționalitate limitată a prevederilor art.13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

În aceste condiţii, factura fiscală face dovadă doar împotriva emitentei ea neputând face dovadă împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condiţiile art. 277 alin. 2 Cod procedură civilă, adică în condiţiile în care intimata-reclamantă ar fi dovedit că destinatarul facturii îşi organizează activitatea specifică în acest fel (pe baza facturilor recepţionate odată cu marfa sau serviciul contractat) sau dovedind existenţa unui raport juridic stabil şi constant cu emitentul (de exemplu, emitentul a efectuat plăţi anterioare în aceleaşi condiţii sau şi-a executat prestaţiile corelative în mod necontestat, ceea ce este denumit în doctrină şi practică „acceptarea tacită” a facturii).

Or, în speţă, emiterea facturii fiscale nu a avut la bază existenţa unor comenzi ale apelantei-pârâte a căror executare să poată fi considerată ca fiind realizată prin emiterea facturii, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada împrejurărilor menţionate de art. 277 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că factura fiscală amintită nu poate face dovadă împotriva apelantei-pârâte.

În privinţa penalităţilor de întârziere solicitate, Tribunalul reţine, în concordanţă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest sens, că simpla menţiune de pe factura fiscală cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat în prezent de dispoziţiile art. 1270 Cod civil, întrucât factura fiscală respectivă reprezintă un act unilateral de voinţă al intimatei-reclamante, neasumat în mod expres de către apelanta-pârâtă.

Citeste mai mult  Exercitarea autorităţii părinteşti după divorț atunci când unul din părinţi locuieşte în altă ţară

Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voinţă a părţilor contractante, iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în practica sa, că nici semnarea facturilor nu înseamnă automat şi acceptarea unui procent de penalitate nemenţionat pe aceasta decât în cazul asumării acestora prin contract, prin acord de voinţă. (Tribunalul Brașov, Decizia nr. 611/2015, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > > >