Vicepresedinte ANRE trimis in judecata pentru luare de mita

5 august 2014 Drept Penal

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:dna5

1. D. C. S., vicepreședinte în cadrul Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;

2. C. G., asociat la SC E. A. I., la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de luare de mită;

3. G. F., director ENEL, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul D. C. S., a pretins și a obținut de la inculpatul G. F., în baza unei înțelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC E. A. I. SRL, al cărei asociat este inculpatul C. G..
Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuție lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 02 și 03 octombrie 2013 a unor intervenții, în virtutea funcției, pentru avantajarea intereselor ENEL, și anume:
– micșorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%;
– majorarea unui spor de eficiență de la 25% la 50%;
– informarea ENEL despre faptul că un control nu avea la bază o reclamație, ci era în programul anual de control.
În aceeași perioadă, în baza unei înțelegeri anterioare, inculpatul G. F. a promis și a dat inculpatului D. C. S., foloase necuvenite pentru SC E. A. I. SRL, al cărei asociat este inculpatul C. G., constând în atribuirea celor două contracte de execuție lucrări, în schimbul îndeplinirii de către D. C. S. a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, menționate mai sus.
Inculpatul C. G., în cursul anului 2013, în înțelegere cu inculpatul D. C. S., l-a ajutat pe acesta să primească foloase necuvenite, de la inculpatul G. F., prin acceptul de atribuire către SC E. A. I. SRL a celor două contracte de execuție lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii de către D. C. S. a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu.

Citeste mai mult  Aspecte juridice privind infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:

În prima jumătate a anului 2013, inculpatul D. C. S., având o funcție de decizie în cadrul ANRE, respectiv vicepreședinte și membru în Comitetul de reglementare, a pus în vedere inculpatului G. F., director ENEL, că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuție Muntenia este pasibilă de sancțiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%.
Cu această ocazie, D. C. S. a condiționat micșorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3% (reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC E. A. I. SRL, aparținând unui apropiat al vicepreședintelui A.N.R.E., inculpatul C. G., în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea de către ENEL cu această societate a unor contracte de lucrări sau de achiziție echipamente.
În acest context, inculpatul G. F. a promis că va ține cont de solicitarea inculpatului D. C. S., sens în care a avut întâlniri cu reprezentanții SC E. A. I. SRL, cu care a stabilit atribuirea în viitorul apropiat a unor contracte, deși aceștia practicau prețuri peste cele ale pieței în domeniu.
Inculpatul D. C. S. a contribuit în mod esențial la reducerea sancțiunii de la 6% la 1,3%, precum și a perioadei de aplicare a acesteia, respectiv doar până la finele anului 2013.
Ulterior, inculpatul a continuat să acorde sprijin către ENEL, în varii modalități, în baza înțelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma E. A. I..
Astfel, spre exemplu, la 02.10.2013, inculpatul D. C. S. l-a contactat pe inculpatul G. F., căruia i-a comunicat că a intervenit pentru majorarea unui spor de eficiență în beneficiul ENEL de la 25% la 50% din consumul propriu tehnologic, pe nivelul de joasă tensiune.
De asemenea, la 03.10.2013, inculpatul D. C. S. l-a informat pe același inculpat, printr-un intermediar, despre faptul că un control aflat în curs de derulare la ENEL face parte din programul anual, precum și că nu are nicio reclamație la bază, informarea fiind făcută în urma temerilor exprimate de G. F. cu privire la scopul controlului.
Ulterior acordării acestor facilități de către A.N.R.E., pe site-ul SEAP a apărut un anunț de atribuire, din data de 13 decembrie 2013, pentru „Antrepriza lucrărilor în rețelele de medie tensiune aparținând filialelor Banat și Dobrogea ale ENEL”, printre firmele câștigătoare regăsindu-se și SC E. A. I. SRL, ca urmare a organizării de către Enel a licitațiilor, cu nerespectarea principiilor prevăzute de ordonanța de urgență privind achizițiile publice, modificată prin Legea nr. 193/2013.
La 10 ianuarie 2014 între ENEL Distribuție Dobrogea și SC E. A. I. SRL au fost încheiate două contracte subsecvente pentru execuția de lucrări.
Un contract are ca obiect modernizarea unor linii de tensiune din județul Călărași, fiind în valoare de 277.600,66 lei iar cel de-al doilea contract are ca obiect modernizarea unor instalații electrice din municipiul Călărași, fiind în valoare de 129.598,44 lei.

Citeste mai mult  CCR. Restrângerea sferei titularilor contestaţiei în camera preliminară doar la procuror şi inculpat neconstituțională

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa: comunicat DNA

Cuvinte cheie: > > >