În conformitate cu prevederile art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale”.
Din aceasta definitie data de lege rezulta principalele particularitati ale actului administrativ fiscal, si anume: reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a emitentului sau; aceasta manifestare de vointa a organului fiscal este generatoare de efecte juridice, adica de drepturi si obligatii, ceea ce deosebeste actul administrativ fiscal de alte manifestari de vointa (adrese, raspunsuri, puncte de vedere etc.) care nu creeaza drepturi si obligatii, având un caracter orientativ pentru destinatar; actul administrativ fiscal este o specie a actului administrativ, cu toate consecintele care deriva din aceasta calificare, respectiv este emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice (art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004).
În speta, instanta de fond a apreciat corect ca este întemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâta, procesul verbal nr. 241/2013 cuprinzând constatarile rezultate în urma activitatii de verificare a operatiunilor de achizitii intracomunitare de bunuri desfasurate de societatea reclamanta, fiind un act premergator întocmirii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, conform prevederilor art.129 alin.2 si 3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, potrivit carora se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, în considerarea acestor dispozitii, judecatorul fondului, temeinic si legal, a constatat ca obiectul actiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar un act producator de efecte juridice, respectiv un act care creeaza modificari sau stinge drepturi si obligatii în sarcina partilor unui raport juridic, procesul verbal nereprezentând un act administrativ fiscal în sensul dispozitiilor art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice proprii de natura sa vatame un drept legal sau un interes legitim al reclamantei, legalitatea acestuia putând fi analizata odata cu legalitatea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii. Doar dupa finalizarea inspectiei fiscale printr-un act administrativ-fiscal în care se mentioneaza masurile dispuse împotriva societatii, aceasta din urma va putea declansa procedura de contestare prevazuta de art.205-218 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Este astfel, neîntemeiata critica recurentei în sensul ca procesul verbal atacat a produs efecte juridice proprii, care i-au vatamat grav drepturile si interesele, deoarece acest act nu stabileste în sarcina societatii obligatii de plata catre bugetul de stat, sumele contestate nefiind individualizate prin titlu de creanta si, totodata, nu au fost emise decizii de impunere privind baza de impunere. (Curtea de Apel Oradea, Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 2858/CA/06.10.2014, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: act administrativ fiscal > Codul de procedura fiscala
