Contestaţie la executare. Actualizarea creanţei având ca izvor biletul la ordin

4 februarie 2015 Drept Civil Jurisprudenta

Ca titlu de valoare, biletul la ordin incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata de plata a unei sume de bani. 
Caracterul abstract se traduce prin faptul ca drepturile si obligatiile rezultate din biletul la ordin exista in mod valabil, independent de raporturile fundamentale dintre parti care le-au generat. Aceste drepturi si obligatii au o existenta juridica de sine statatoare, astfel incat fiecare semnatura pusa pe titlul de valoare creaza un raport juridic distinct, cu regim propriu. 
Raportul juridic de drept cambial, desi se grefeaza pe raportul de drept substantial dintre parti, in speta contractul incheiat, este diferit de acesta si creeaza in sarcina partilor drepturi si obligatii specifice. 
Deci, actualizand creanta in functie de clauza penala inserata in contract, executorul judecatoresc a facut abstractie de caracterul de sine statator al raportului juridic ce a generat executarea silita. Singurul mod in care creanta putea fi actualizata este in functie de indicele de inflatie, in conformitate cu dispozitiile art. 628 alin. 3 teza a II-a C.p.c., biletul la ordin necuprinzand niciun criteriu in sensul avut in vedere de legiuitor.  (Judecatoria Buzau, Sentinta civila nr. 6/2014, portal.just.ro)

Nota: La data pronuntarii solutiei de catre instanta, art. 628 alin. 3 NCPC avea urmatorul cuprins: Daca prin titlul executoriu nu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte asemenea sume care sa poata fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecatoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, executorul judecatoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri.

In prezent, dupa modificarea NCPC prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, art. 628 alin. 3 are urmatorul cuprins: De asemenea, executorul judecatoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse in titlul executoriu. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, executorul judecatoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri.

Cuvinte cheie: > > > >