Învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin

30 ianuarie 2017 Drept Civil

În şedinţa din 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin decizia nr.7, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a unor acte normative conexe, raportat la art. 640 şi art. 666 din Codul de procedură civilă, învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin se face în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite, iar nu ca o etapă prealabilă distinctă.

Cuvinte cheie: > >