Elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune

17 ianuarie 2018 Drept Penal Jurisprudenta

”Fapta inculpatului care a încheiat, în calitate de reprezentant (administrator) al unei societăţi două contracte de vânzare-cumpărare, deşi societatea pe care o reprezenta nu avea calitatea de proprietar al terenului, de constructor sau vânzător al apartamentelor din complexul rezidenţial (ce au făcut obiectul contractului) şi nici de mandatar al acestuia din urmă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Arogându-şi calităţi pe care nu le deţinea, inculpatul, cu intenţie directă, cunoscând că nu avea posibilitatea legală de a-şi îndeplini obligaţiile asumate faţă de persoana vătămată, a indus-o în eroare pe aceasta, în scopul obţinerii unei sume de bani.

Pe de o parte, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 nu au fost identificate prevederile potrivit cărora societatea reprezentată de inculpat ar fi dobândit calitatea de proprietar al construcţiei, art. 36 alin. (1) neavând conţinutul indicat de apărare în acest sens, în momentul relevant (încheierea celor două contracte – iulie 2010).

Conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 – forma în vigoare la data încheierii celor două contracte – „Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizaţiei de construire şi a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a unei documentaţii cadastrale.”. Aceste dispoziţii nu reglementează însă decât actele necesare înscrierii dreptului de proprietate asupra construcţiei şi nu un mod distinct de dobândire a dreptului de proprietate.

Citeste mai mult  CCR. Constituționalitate limitată a dispozițiilor art. 482 alin. (1) lit. g) CPP

În condiţiile vechiului Cod civil – aplicabil în cauză – dreptul de proprietate asupra construcţiilor revine, în condiţiile accesiunii (deci în ipoteza în care constructorul este o persoană diferită de proprietarul terenului), proprietarului terenului, conform art. 492 Cod civil 1864, constructorului revenindu-i doar un drept de creanţă, în condiţiile art. 494 alin. (3) din acelaşi Cod.” (C.A. Bucureşti – Secţia a II-a penală, dec. nr. 418/A din 17.03.2017, ECLI:RO:CABUC:2017:004.000418, portal.just.ro)

Cuvinte cheie: > > >