RIL admis. Instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar

În ședința din 23 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin Decizia nr.13 în dosarul nr. 923/1/2025, a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit următoarele:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria este instanţa competentă material procesual să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea dispoziţiilor de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii, întocmite în temeiul art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar şi în situaţia în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenţie.

Citeste mai mult  Proces verbal de contravenție anulat. Neindicarea kilometrului la care a fost depistată fapta

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: > > >