RIL admis. Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube pe o perioadă de timp

11 februarie 2019 Drept Penal

În ședința din 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr.5 în dosarul nr.2715/1/2018, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea şi aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin.2 teza I din Codul penal, a stabilit că:

Prin data săvârșirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Sursa: comunicat ÎCCJ

Cuvinte cheie: >