În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, aşa cum a precizat în plângere, nu era nici un pieton pe trecere, iar agentul constatator nu a prezentat nici o probă care să ateste realitatea procesului-verbal.
A mai arătat recurenta că echipajul de poliţie avea aparatul radar în funcţiune, astfel că putea prezenta înregistrarea video a presupusei contravenţii.
Instanţa de control judiciar, a reţinut că instanţa de fond a dat prioritate prezumţiei de legalitate a procesului-verbal.
În acelaşi timp însă, fiind vorba de o „acuzaţie penală”(faţă de cuantumul măsura complementară dispusă), recurenta – petentă beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, potrivit jurisprudenţei CEDO (hotărârea în cauza Anghel C României, Engel C Olandei, Lutz c Germaniei).
În condiţiile în care recurenta-petenta a avut obiecţiuni încă din momentul încheierii procesului-verbal, organul constatator putea şi trebuia să identifice şi să legitimeze pe pietonul căruia se pretinde că petenta nu i-a acordat prioritate.
De asemenea, a reţinut că în alte cauze similare organul constatator a prezentat în instanţă înregistrarea video a faptei realizată cu aparatura instalată pe autospeciala din dotare.
În schimb, intimatul nu a depus la dosar nici o probă cu care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură recurenta-petentă, cu privire la ambele fapte contravenţionale reţinute în sarcina sa.
Aşa fiind, recursul a fost admis, iar în rejudecare s-a dispus admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal contestat. (Tribunalul Galați, Decizia nr. 160 din 19 iunie 2015, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: prezumtia de nevinovatie > proces verbal de contraventie

