Daune morale pentru postarea unor mesaje jignitoare pe Facebook

4 august 2016 Drept Civil Jurisprudenta

”Prin sentința civilă nr. 1413/03.03.2016 a Judecătoriei Brăila, s-a respins ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta TFS, în contradictoriu cu pârâtul TCN.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat plata daunelor morale de către pârât considerând că prin postările acestuia pe facebook i s-a adus atingere dreptului la imagine și la demnitate.

Daunele morale ar consta, după aprecierea reclamantei în faptul că imaginea sa personală a fost afectata prin acțiunea ilicită a pârâtului.

Instanța a reținut că daunele morale reprezintă atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei pârâtului, ci trebuie dovedite daunele morale suferite.

În speță, nu s-a demonstrat prin probe prejudiciul efectiv suferit și în ce ar consta acest prejudiciu.

Reclamanta nu a făcut dovada că a avut un anumit statut, de persoană publică și foarte cunoscută în societate, astfel încât să se considere că i-a fost în mod grav afectat acest statut, astfel încât imaginea și felul în care este percepută în societate poate să-i influențeze profesia sau cariera sau că aceasta a fost deosebit de afectată de fapta pârâtului.

În consecință, instanța a apreciat că nu se poate reține existența unui prejudiciu care să justifice acordarea despăgubirilor solicitate, elementele răspunderii civile delictuale nefiind dovedite, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Citeste mai mult  Natura termenului privind intrarea în legalitate a construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinice.

În motivarea apelului, se arată că sentința este nedreaptă din moment ce judecătorul a considerat că doar persoanele publice au dreptul la imagine nu și oamenii simplii. Consideră că onoarea, imaginea în comunitate, societate sunt neprețuite, iar pârâtul prin afirmațiile pe care le-a făcut pe facebook – spațiu public, i-a afectat grav aceste drepturi fundamentale. Apreciază că sunt întrunite condițiile art. 1357 Cod civil fapta delictuală cauzatoare de prejudicii, dreptul subiectiv lezat fiind dreptul la imagine astfel cum este reglementat de art. 30 alin. 6 din Constituția României.

Intimatul nu a depus întâmpinare, iar în apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința apelată prin prisma motivului de apel formulat, dar și potrivit dispozițiilor art. 479 Cod procedură civilă, tribunalul va considera că prima instanță a pronunțat o sentință greșită, contrar probelor administrate, a situației de fapt rezultate.

Părțile au fost căsătorite și datorită neînțelegerilor s-au despărțit. După formularea acțiunii de divorț, în cursul procedurii, pârâtul a postat pe rețeaua de socializare – facebook – spațiu public, mesaje și afirmații despre profilul moral al apelantei. În respectivele mesaje, după cum rezultă din înscrisurile depuse de apelantă în fața primei instanțe, se face vorbire despre faptul că aceasta din urmă concubinează cu un bărbat căsătorit, că s-ar prostitua în Franța, practicând perversiuni, etc.

Citeste mai mult  Obținerea certificatului de urbanism conferă dreptul de a efectua lucrări de construcții?

Potrivit art. 72 Cod civil orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei sau demnității persoanei, fără consimțământul acesteia sau fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75.

Din dispoziția legală mai sus invocată rezultă că nu numai persoanele publice, cu notorietate au dreptul la viață privată și la protecția demnității și onoarei, ci orice persoană fizică are aceste drepturi și care îi sunt protejate de încălcări ce nu se circumscriu excepțiilor prevăzute de art. 75.

În cauză, tribunalul consideră că afirmațiile pârâtului pe facebook cu privire la pretinsa lipsă de moralitate a apelantei reclamante, expresiile indecente folosite, jignitoare sunt de natură să aducă atingere onoarei și demnității acesteia. Evident că reclamanta, ce locuiește în mediul rural, dar unde există acces la internet, este supusă criticilor, disprețului comunității, urmare a celor postate de pârât. Starea de disconfort creată reclamantei de afirmațiile pârâtului este și mai pronunțată pentru că acesta nu a dovedit – cel puțin în instanță, cum că fosta sa soție ar avea astfel de îndeletniciri. Consecința afirmațiilor jignitoare ale pârâtului este lezarea dreptului la imagine a reclamantei, drept fundamental ce este protejat atât de Constituție, cât și de Codul Civil, motiv pentru care acesta va răspunde patrimonial pentru fapta sa ilicită.

Citeste mai mult  Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 11 CPC. Decizie a CCR dată în cadrul controlului aprioric

Pentru că dreptul la imagine este un drept nepatrimonial, instanța va acorda reclamantei o despăgubire morală rezonabilă potrivit cu consecința faptei prejudiciabile a pârâtului, contextul în care a fost săvârșită, calitatea pe care cele două părți au avut-o.

Ca atare, reținând incidența dispozițiile art. 1347 Cod civil, dar și art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi admis cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate și în rejudecare acțiunea reclamantei va fi admisă în parte. (…)

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.” (Tribunalul Brăila, Decizia civilă nr. 670 din 27 iunie 2016, www.rolii.ro)

Pe aceeași temă: Răpunderea civilă delictuală pentru comentariile de pe Facebook. Caracterul (i)licit al afirmațiilor

5000 de euro – daune morale pentru un mesaj defăimător pe Facebook

Cuvinte cheie: > > >