”Judecarea cauzei se poate desfășura în procedură simplificată, în condiţiile recunoaşterii infracţiunii de către făptuitor (…)
În doctrina judiciară, s-a apreciat că cele declarate de inculpat sunt consemnate, de regulă, pe formular corespunzător declarației de inculpat, dar, nefiind o declarație cu valoare de mijloc de probă asupra situației de fapt, ci doar achiesarea la judecarea în procedură simplificată, poziția inculpatului poate fi consemnată și direct în încheierea de ședință, mai ales că legea nu prevede respectarea vreunei formalități pentru a deduce că poziția inculpatului se va consemna într-o declarație/proces-verbal/formular, cum ar fi, de pildă, semnarea acesteia. Firește, însă, dacă ascultarea inculpatului s-a consemnat într-un înscris dintre cele menționate, acesta va fi semnat de către inculpat.
S-a mai susţinut că procedura recunoașterii învinuirii nu este incompatibilă cu dreptul inculpatului de a fi reprezentat în procesul penal sau cu acela de a se prevala de dreptul la tăcere.
Instanţa de control judiciar a reţinut, contrar susţinerilor procurorului, că faptul că inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere nu este de natură a afecta, prin el însuşi, legalitatea soluției de încuviinţare a judecării cauzei în procedură abreviată.
Curtea de apel a arătat, în continuare, că procurorul, părțile sau persoana vătămată pot exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate în procedură abreviată și cu privire la legalitatea soluției de admitere a procedurii abreviate.
Procedura abreviată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii are la bază o recunoaştere de vinovăţie, fiind reglementată de dispoziţiile art. 349 alin. 2 Cod de procedură penală, art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, art. 375 Cod de procedură penală, art. 377 Cod de procedură penală, art. 379 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
Insuficiența probelor ori, cel puțin aprecierea instanței în acest sens, conduce la respingerea cererii inculpatului de judecare în procedură abreviată și la efectuarea cercetării judecătorești în procedura obișnuită, în care, pe lângă procuror, persoana vătămată și părți, care pot propune probe în vederea soluționării acțiunii penale, instanța poate, la rându-i, administra din oficiu probe dacă se impune pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
În niciun caz însă instanța nu poate pronunța o soluție de achitare fără să efectueze cercetarea judecătorească. Chiar dacă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, se poate deduce că și o astfel de soluție este posibilă în cazul judecării cauzei în procedură abreviată, ea nu va depinde însă de evaluarea pe fond a probatoriului administrat, ci de intervenția unor cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale (inculpatul a recunoscut integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, însă acesta nu are calitatea specială prevăzută de lege pentru a fi autor al infracţiunii – subiect activ nemijlocit calificat; fapta a fost dezincriminată după trimiterea inculpatului în judecată; lipsa discernământului în săvârșirea faptei ori fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi pe care a recunoscut-o este o contravenţie, iar nu o infracţiune etc.).
Or, instanța de fond, deși a încuviințat solicitarea de judecare a cauzei în procedură abreviată, în motivare a indicat fie că în speța dedusă judecăţii, în sprijinul acuzării nu există nicio probă sau că probatoriul pe baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu este suficient pentru a asigura răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a acestuia ori că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, aproape inexistent, nu este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăţie a inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru ca fapta săvârşită să fie considerată infracţiune.
Curtea de Apel a reținut că raționamentul dezvoltat în motivarea instanței de fond este în contradicție flagrantă cu soluția aceleași instanțe de încuviințare a solicitării inculpatului privind judecarea cauzei în procedură abreviată.
Față de considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Curtea a admis apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, a desființat în integralitate sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui.
În doctrina judiciară s-a arătat că se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în situațiile în care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanță sau există vreun alt viciu semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la dublu grad de jurisdicție în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Instanța de control judiciar a arătat și că art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, prevede printre cazurile în care, deși procesul penal se desfășoară în tot sau în parte potrivit regulilor de drept comun, inculpatul beneficiază totuși de efectul de drept substanțial specific procedurii abreviate față de lipsa unei culpe procesuale în legătură cu pierderea efectului procedural, situațiile în care instanța respinge cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate, efectuează cercetarea judecătorească, iar în urma acesteia reține aceeași situație de fapt care fusese ab initio și recunoscută de către inculpat sau situația în care instanța respinge cererea inculpatului de a fi judecat potrivit procedurii abreviate, efectuează cercetarea judecătorească, iar în urma acesteia reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de inculpat.” (Curtea de Apel Iași, Decizia penală nr. 617 din 27 septembrie 2016, portal.just.ro)
Cuvinte cheie: dreptul la tacere > noul cod de procedura penala > recunoasterea vinovatiei
