Reclamanţii au comunicat celorlalţi asociaţi faptul că doresc sa se retragă din societate întrucât vârsta si starea de sănătate nu le mai permite continuarea unor activităţi economice ce implică un anumit nivel de stres si activitate susţinută. In concret asociaţii reclamanţi suferă de afecţiuni cardiace sau alte afecţiuni medicale ce intră în conflict direct cu activitatea economică derulata in cadrul societăţii. (…)
Apelanţii au formulat critici referitoare la valoarea pe care prima instanţă a acordat-o ocrotirii libertăţii manifestării de voinţa a asociatului de a se retrage dintr-o societate, precizând ca acest act trebuie sa fie exercitat cu buna credinta.
În literatura juridică s-a susţinut că” deşi buna credinţă este un concept juridic, el are la bază, totuşi, un concept sociologic sau chiar etic: bunul simţ comun. Ceea ce pentru omul obişnuit, ne-familiarizat cu conceptele juridice, este de bun simţ, trebuie să fie de bun simţ şi pentru jurist. Cel ce acţionează după bunul simţ comun, este de bună credinţă. Iar buna credinţă este starea normală a omului, care nu trebuie, deci probată, ci doar afirmată. Cel ce
intenţionează să contrazică afirmarea bunei credinţe, trebuie să facă proba contrară, a releicredinţe”.
Aşadar simpla afirmare a bunei credinţe este suficientă iar teza apelantei că singurul argument pentru care instanţa a admis acţiunea a fost validarea conţinutului documentelor medicale pe care pârâţii îl contestă , nu poate fi validată .
Dacă este suficientă afirmarea bunei credinţe pentru a răsturna această prezumţie partea care urmăreşte acest deziderat trebuie să dovedească cu elemente concrete , ceea ce nu se poate reţine că s-a realizat în cauză.
Doar contestarea documentelor medicale nu poate fi apreciată ca fiind dovada deplină a relei credinţe a părţii.
De altfel verificarea condiţiilor necesare pentru validarea demersului judiciar declanşat de reclamanţi nu a fost realizată de prima instanţă doar din această perspectivă, fiind doar un argument în ansamblul considerentelor .
Prima instanţă a reţinut că ocrotirea libertăţii manifestării de voinţă implică şi recunoaşterea dreptului asociatului de a se retrage dintr-o societate, mai ales atunci când durata societăţii este nedeterminată. Acest drept trebuie să fie exercitat cu bună credinţă, în conformitate cu scopul pentru care este recunoscut de lege şi în corelaţie cu principiul
executării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate prin constituirea societăţii.
Este adevărat că au existat unele interpretări mai restrictive cu privire la posibilitatea asociatului de retragere din societate invocându-se principiul forţei obligatorii a contractului din care derivă regula simetriei în contracte.
Opinia majoritară în doctrină a fost cea care s-a fundamentat pe principiul libertăţii asociere, principiu care se validează şi la momentul exprimării acordului de asociere dar şi la momentul exercitării dreptului de retragere.
Motivul fundamental pentru care s-a apreciat că se impune aplicarea principiului în mod simetric a fost faptul că în relaţie cu durata nedeterminată de funcţionare omisiunea validării aplicării principiului ar echivala cu încălcarea unui principiu fundamental, cel al libertăţii de asociere.
Interpretarea textelor legale incidente în materie din legislaţia specială art 226 potrivit cărora asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: în cazurile prevăzute în actul constitutiv; în cazurile prevăzute la art. 134; cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi; în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă
numai apelului, relevă că legiuitorul a introdus dispoziţii exprese pentru a confirma posibilitatea asociatului de se retrage din societate.
Omisiunea consemnării în actul constitutiv al condiţiilor de retragere din societate nu poate paraliza aşadar dreptul asociatului de se retrage aşa cum încearcă să acrediteze apelanţii devenind incidente prevederile art 226 alin1 c)potrivit cărora în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Motivele temeinice nefiind circumstanţiate de către legiuitor acestea au rămas a fi determinate de asociaţi în ipoteza în care retragerea are loc pe cale amiabilă sau de către instanţă , în situaţia în care retragerea este una judiciară .
Instanţa a fost investită cu o acţiune în autorizarea retragerii , reclamanţii evidenţiind că demersurile extrajudiciare de obţinere a acordului celorlalţi asociaţi pentru retragere au eşuat.
Textul care fundamentează demersul judiciar al reclamanţilor, art 226 alin 1 lit c statuează că în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.
Corect a reţinut instanţa de fond că art. 10 din actul constitutiv confirmă existenţa unei societăţi constituite pe termen nelimitat , iar reclamanţii au fost de buna credinţa si au convocat AGA la doua date diferite in scopul de a se retrage din societate sau de a cesiona părţile sociale către ceilalţi asociaţi iar aceştia au refuzat categoric a se prezenta la AGA si a aproba retragerea, cesiunea pârtilor sociale sau chiar lichidarea societăţii, astfel cum rezulta din răspunsul la convocator anexat acţiunii introductive, concluzionând că neînţelegerile dintre asociaţi sunt evidente in acest sens.
Instanţa investită cu acţiunea în autorizarea retragerii este îndreptăţită să verifice existenţa motivelor temeinice iar în lipsa oricărei circumscrieri legale a acestora este chemată ca în raport de circumstanţele cauzei să determine şi conţinutul motivelor temeinice .
Determinarea conţinutului sintagmei „ motive temeinice” se realizează atât din perspectiva interesului asociatului cât şi prin raportare la interesul social, echilibrul între acestea fiind însă esenţial.
Apelanţii au învederat că deşi reclamanţii s-au prevalat de anumite afecţiuni, indescifrabile din actele medicale, instanţa admiţând cererea reclamanţilor, a omis a motiva in ce măsura aceste afecţiuni afectează situaţia reclamantului T.I.V. in calitate de asociat, si de ce aceste afecţiuni medicale nu ii afectează calitatea de angajat al societăţii.
Curtea apreciază că împrejurarea că reclamanţii au prezentat documente medicale în justificarea motivelor pentru care nu mai doresc să fie asociaţi şi înţeleg să îşi exercite dreptul de a se retrage din societate nu poate fi corelată cu maniera în care aceleaşi persoane exercită alte drepturi sau obligaţii pe care le-au dobândit din calitatea lor de administrator sau chiar asociat în alte entităţi.
Singurii în măsură să aprecieze care din drepturi şi obligaţii doresc să le păstreze în echilibru cu starea lor de sănătate sunt reclamanţii interesul lor fiind în primul rând ocrotit prin această procedură de către legiuitor.
Motivele temeinice nu au fost evaluate de către prima instanţă doar prin raportare la documentele medicale ci şi în relaţie cu raporturile existente între asociaţi.
Existenţa neînţelegerilor dintre asociaţi este un motiv temeinic atât pentru retragere cât şi pentru excludere, iar acestea suprapuse peste situaţia personală a reclamanţilor au justificat admiterea acţiunii de către prima instanţă. (Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 46 din 19 ianuarie 2015, www.curteadeapelcluj.ro)
Cuvinte cheie: Legea nr. 31/1990 > libertatea de asociere > prezumtia de buna-credinta > societate
