Colegiul de conducere al Curții de Apel București a sesizat ÎCCJ cu recurs în interesul legii în vederea interpretării și aplicării unitare a legii în ceea ce privește chestiunea de drept referitoare la înțelesul obligației de declarare a adunărilor care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat reglementată de dispozițiile art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, ca element constitutiv al contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și lit. d) din Legea nr. 60/1991.
Opinia majoritară exprimată de către instanțele arondate Curții de Apel București a fost aceea că nu trebuie declarate adunările publice desfășurate într-un loc public (drum public, parte carosabilă, trotuar, piață publică) aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991. Pentru a fi realizat conținutul constitutiv al contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și lit. d) din Legea nr. 60/1991, magistrații instanțelor consultate, în majoritate, au apreciat că este necesar ca persoana în cauză să fi organizat sau să fi participat la o adunare publică, iar acea adunare să fi fost nedeclarată, în condițiile în care legea prevede obligativitatea declarări acesteia. În opinia majoritară exprimată, nu se poate reține că o persoană a organizat sau a participat la o astfel de adunare, având în vedere aspectul că legea exceptează de la obligativitatea declarării o adunare desfășurată în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat, cum ar fi Parlamentul, Guvernul etc.
Argumentându-și soluția de anulare a proceselor verbale de constatare a contravențiilor, majoritatea judecătorilor a apreciat că adunările care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, desemnează nu doar terenul aferent unei clădiri, aflat în deținerea persoanei juridice de interes public sau privat (acest teren fiind desemnat doar de sintagma ”în incinta sediilor ori a imobilelor”), ci și suprafața de teren aflată în domeniul public situată în proximitatea sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.
În opinie minoritară, s-a apreciat că exteriorul sediului unei instituții publice reprezintă zona cuprinsă între punctele de acces în clădire și gardul împrejmuitor, doar pentru acestă zonă fiind aplicabile dispozițiile art. 3 privind scutirea de la obligația de declarare îîn prealabil. S-a apreciat că trotuarele și partea carosabilă, elemente ale unei căi de comunicații publice în sensul art. 6 alin. (1) pct. 14, 23 și 33 din OUG nr. 195/2002, aflate la exteriorul împrejmuirii unei instituții publice, nu pot fi considerate ca aparținând exteriorului sediului acesteia, ci reprezintă o zonă publică în care este necesară declararea unei adunări publice, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991.
Cuvinte cheie: Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice > proces verbal de contraventie > recurs in interesul legii
