(1) In cazul in care o persoana este disparuta si exista indicii ca a incetat din viata, aceasta poate fi declarata moarta prin hotarare judecatoreasca, la cererea oricarei persoane interesate, daca au trecut cel putin 2 ani de la data primirii ultimelor informatii sau indicii din care rezulta ca era in viata.
(2) Daca data primirii ultimelor informatii sau indicii despre cel disparut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevazut in alin. (1) se socoteste de la sfarsitul lunii in care s-au primit ultimele informatii sau indicii, iar in cazul in care nu se poate stabili nici luna, de la sfarsitul anului calendaristic.
Moartea declarata judecatoreste este o moarte prezumata, care se declara prin hotararea instantei de judecata si se refera la persoane fizice care au disparut in imprejurari care fac credibila ideea ca disparitia lor este rezultatul mortii. In toate situatiile de declarare judecatoreasca a mortii nu a fost posibila identificarea si examinarea cadavrului. [E. Chelaru in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p.55]
Noua reglementare pare sa fie usor exagerata intrucat adauga, la cerinta fireasca a disparitiei celui in cauza, cerinta suplimentara a existentei unor indicii ca acea persoana a incetat din viata. Or, nu de putine ori se intampla ca sa dispara copii de varsta frageda ori persoane inaintate in varsta si cu discernamantul diminuat, fara ca disparitia lor sa fie insotita de vreun indiciu ca au incetat din viata. Cu toate acestea, atunci cand disparitia acestor persoane este indelungata se poate si trebuie chiar sa se procedeze la declararea judecatoreasca a mortii lor. Ca urmare, dupa parerea noastra, sintagma „exista indicii ca a incetat din viata” este o exagerare a legiuitorului ce trebuie inteleasa in sensul ca, in raport cu imprejurarile in care a avut loc disparitia, exista o incertitudine asupra faptului ca persoana in cauza mai este in viata. De aceea, nici nu mentionam „existenta unor indicii ca cel disparut a incetat din viata”, printre conditiile de fond ale actiunii in declararea mortii. [I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere in dreptul civil, Editura Hamangiu 2013, p. 108]
Potrivit art. 49 al. 1 din noul Cod civil “ în cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că a încetat din în viață.“
Din interpretarea acestor dispoziții legale două sunt condițiile care trebuie a fi îndeplinite şi anume trecerea unui interval de timp de 2 ani de la data primirii ultimelor informații şi existența unor indicii că a încetat din viață.
Dacă prima condiție este îndeplinită, în sensul că din luna septembrie 2009, când a fost sesizată de către apelantă dispariția soțului său, nu s-au primit nici un fel de informații cu privire la acesta, nu acelaşi lucru se poate spune despre cea de-a doua condiție, neexistând indicii că acesta a încetat din viață.
Din probele administrate atât în fața primei instanțe, cât şi în fața instanței de apel, rezultă că, din luna septembrie 2009, acesta nu a mai fost văzut nici de vecini şi nici de alte cunoştințe, că nu a mai luat legătura cu apropiații săi, orice demers întreprins de rude în sensul descoperirii vreuneiminformații despre el rămânând fără rezultat concret, fapt confirmat de martori.
Ceea ce s-a conturat este împrejurarea că de mai bine de 2 ani nu s-a mai primit nicio ştire sau informație, dar nu s-a reliefat, din probele administrate, nici un semn, sau dovadă că acesta ar fi încetat din viață.
Simpla presupunere a membrilor familiei că este decedat, dedusă din împrejurarea că nu l-au mai văzut, fără alte probe (o scrisoare, un eventual accident, sau o implicare într-o altercație violentă, un document de la o unitate spitalicească, etc.) din care să se deducă ideea că ar fi posibil să fi încetat din viață nu poate justifica cererea de declarare a morții. [Curtea de Apel Cluj, Secția I-a civilă, Decizia nr. 4270 din 31 octombrie 2013, www.curteadeapelcluj.ro]