(1) Daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
(2) Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Exercitarea autoritatii parintesti de catre unul dintre parintii divortati, in conditiile art. 398 NCC, nu trebuie confundata cu situatiile prevazute la art. 507 NCC, cand exercitarea autoritatii parintesti se face de catre un singur parinte, pentru ca celalalt este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca, pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti, sau, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa. In toate aceste ipoteze prevazute de art. 507, exercitarea autoritatii parintesti se face doar de unul dintre parinti, in timp ce in cazul prevazut la art. 398 exercitarea autoritatii parintesti se face tot de ambii parinti, dar in mod inegal, pentru ca se produce o „scindare”, in sensul ca drepturile parintesti se exercita de unul dintre parinti, dar celalat parinte nu pierde complet exercitiul autoritati parintesti, pentru ca pastreaza anumite drepturi „reziduale”, precum dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului si dreptul de a consimti la adoptia acestuia. [M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu 2013, p. 159]
„Motivele temeinice” la care face referire art. 398 Cod civil nu sunt cele prevăzute de art. 508 din acelaşi cod, iar fundamentarea soluţiei instanţei de apel pe neîndeplinirea situaţiilor excepţionale prevăzute de acest text de lege are la bază o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile.
Dispoziţiile de excepţie impuse în art. 507 Cod civil acoperă o altă sferă de exercitare a autorităţii părinteşti decât cea decurgând din raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copii lor minori care beneficiază de prevederile derogatorii ale art. 396 -398 Cod civil.
În acest din urmă caz, exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune ori de câte ori există motive întemeiate cerute de interesul superior al minorului.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel s-a raportat la prevederile art. 507 Cod civil în condiţiile în care prevederile art.504 Cod civil fac trimitere expresă la cele ale art. 396 şi următoarele din cod în situaţia părinţilor divorţaţi, când autoritatea părintească „se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului la raporturile dintre părinţi şi copii”.
Ori „motivele întemeiate” la care se referă art. 398 alin.1 Cod civil nu sunt enumerate nici măcar exemplificativ, tocmai datorită multitudinii de situaţi concrete care pot contura interesul copilului ca fiind acela ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte.
În speță, distanţa foarte mare dintre cei doi părinţi şi lipsa oricărei cooperări din partea intimatului în luarea deciziilor importante din viaţa minorilor constituie împrejurări obiective de natură a îndreptăţii instanţa de judecată să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată doar de către părintele la domiciliul căruia s-a dispus ca minorii să aibă locuinţa după divorţ.
Posibilitatea instanţei de judecată de a lua măsuri cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti nu trebuie privită ca având un caracter sancţionator în privinţa părintelui care nu urmează să exercite autoritatea părintească, dat fiind că, potrivit celui de al doilea alineat al art. 398 Cod civil, acesta din urmă păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului. De aceea, contrar raţionamentului instanţei de apel, aplicarea măsurii prevăzute de art. 398 al. 1 Cod civil nu goleşte de conţinut statutul de părinte al tatălui şi nu se poate face similitudine cu situaţia celui decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.[Curtea de Apel Brașov, Decizia civilă nr. 276/2014, portal.just.ro]
Câta vreme probele au relevat un comportament agresiv al tatalui fata de minori, nu doar psihic dar chiar si fizic, acesta reprezinta in sine un risc pentru ei, pentru dezvoltarea, cresterea si educatie, iar opinia exprimata in camera de consiliu nu poate fi ignorata, fiind evident ca nu doresc nici un fel de relatii cu acesta si de altfel, nici nu contribuie in afara de violente fizice, psihice in vreun alt fel la cresterea lor.
Deoarece nu exista o cale de comunicare intre parti si nici intre minori si intimatul pârât, comportamentul violent al acestuia fiind motivul acestei stari de temere, neliniste, respingere, in mod gresit instanta de apel a opinat in sensul ca ar fi posibila o colaborare, pentru ca in viitor sa aiba loc o reechilibrare psihica a copiilor. Sigur ca ar fi in interesul acestora ca cei doi parinti sa aiba chiar urmare a desfacerii casatoriei o relatie normala pentru a fi de natura a determina o dezvoltare fizica, psihica a copiilor normala, insa, câta vreme atitudinea tatalui este una reprobabila pâna in prezent, este cert ca solutia instantei de apel contravine interesului minorilor si se impune a fi modificata, dispozitiile art.397, art.398 alin.1 din Noul Cod civil, fiind gresit aplicate si interpretate. [Curtea de Apel Oradea, Sectia a I-a civila, Decizia nr. 643/2014, portal.just.ro]
Faptul că părinţii locuiesc în ţări diferite nu poate constitui un motiv temeinic pentru ca tatăl să fie exclus de la exerciţiul autorităţii părinteşti, neputând fi reţinută, ca întemeiată, afirmaţia recurentei privind imposibilitatea exercitării în comun a autorităţii părinteşti.
Această instituţie nu presupune o prezenţă fizică a părinţilor în acelaşi loc în momentul luării unei hotărâri cu privire la persoana minorilor, şi nici acordul expres pentru fiecare act în parte, ci o consultare a părinţilor, pentru ca, de comun acord, să fie luate măsurile cele mai bune pentru copii cu privire la aspecte de o oarecare însemnătate, nu pentru orice act sau fapt ce rezultă din traiul zilnic. [Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă – complet specializat de familie şi minori, Decizia civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2014, portal.just.ro]
Având in vedere continutul notiunii de autoritate parinteasca, imprejurarea ca exercitarea autoritatii parintesti presupune de fapt exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor referitoare la copil, iar regula consacrata de lege este cea a exercitarii ei in comun, instanta de judecata nu poate accepta in mod automat, declaratia unuia dintre parinti in sensul ca doreste ca exercitarea autoritatii parintesti fata de copil sa revina celuilalt, câta vreme este in interesul superior al copilului de a fi crescut de ambii parinti. (…), in absenta situatiilor reglementate de art. 507 cod civil si a oricaror probe care sa determine retinerea unui motiv pentru ca exercitarea autoritatii sa apartina doar mamei reclamante, in mod gresit prima instanta a derogat de la regula conform careia autoritatea parinteasca se exercita in comun Aspecte precum vârsta frageda a minorului sau atitudinea violenta a pârâtului, manifestata fata de reclamanta in perioada convietuirii, nu justifica inlaturarea celuilalt parinte de la luarea deciziilor importante care il privesc, fiind esential pentru dezvoltarea fireasca a copilului si pentru respectarea interesului sau superior ca tatal sa fie o prezenta constanta in viata sa si sa isi exercite in mod corespunzator drepturile si obligatiile parintesti ce ii revin. [Tribunalul Mehedinti, Decizia civila nr. 61/2013, portal.just.ro]
”Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că, față de cererea formulată de apelantă, prin care a solicitat ca autoritatea părintească în ceea ce îl privește pe minorul AM, să fie exercitată doar de ea, motivată de faptul că pârâtul nu se ocupă de creșterea și îngrijirea minorului, nu îl caută, manifestând un total dezinteres față de copil, pârâtul nu s-a opus arătând prin întâmpinare că este de acord cu admiterea acțiunii, deoarece are un serviciu ambulant de așa natură încât tot timpul este plecat din țară, nefiind disponibil atunci când reclamanta are nevoie de acordul lui, tribunalul constată că apelul este întemeiat, față de cele mai sus arătate impunându-se admiterea acțiunii.
Este adevărat că, regula instituită de dispozițiile noului cod civil este aceea că autoritatea părintească să se exercite în comun de ambii părinți însă, potrivit art. 398 cod civil pentru motive bine întemeiate și atunci când este în interesul minorului instanța poate decide ca activitatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți, motiv pentru care, considerând că sunt întrunite dispozițiile legale susmenționate, fiind în interesul minorului ca activitatea părintească să fie exercitată doar de mamă, în baza art. 480 NCPC se va admite apelul în sensul celor solicitate.”[Tribunalul Bihor, Decizia civilă nr. 7A/2016, www.rolii.ro]
În ceea ce privește modul de exercitare al autorității părintești, regula este aceea că autoritatea părintească se exercită de ambii părinți.
Excepția este în situația în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, când instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. În această situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Din probatoriul administrat rezultă o situație de excepție, care se conturează din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești.
Astfel, martorii audiați în cauză au arătat că pârâta nu s-a implicat în nici un mod în creșterea și educarea minorului.
Mai mult, prin pasivitatea sa și neimplicare pârâta afectează activitățile școlare și extrașcolare ale minorului
Așa cum a reieșit din probatoriul administrat, pârâta locuiește în Anglia, nu se implică în creșterea și educarea minorului, iar stabilirea exercitării autorității părintești și către pârâtă ar crea dificultăți în educarea minorului.
Nu în ultimul rând minorul este bine îngrijit și atașat de tată, care are condiții bune de locuit.În acest sens instanța apreciază că interesul superior al minorului impune ca autoritatea părintească să fie exercitată de către reclamant. Prin urmare instanța va dispune ca exercitarea autorității părintești să fie realizată exclusiv de către reclamant.” [Judecătoria Fetești, Sentința civilă nr. 602/2015, www.rolii.ro]
În absenţa oricăror probe şi a reţinerii unui motiv pentru exercitarea autorităţii de către unul dintre părinţi, nu se poate deroga de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită în comun.
Referitor la speţa de faţă, se constată că în mod corect instanţa de apel a cenzurat convenţia părţilor în privinţa modalităţii de exercitare a autorităţii părinteşti cu privire la minor, neexistând motive întemeiate pentru exercitarea acesteia doar de către mamă.
Vârsta fragedă a minorului sau împrejurarea că va locui din toamnă în altă localitate nu justifică înlăturarea celuilalt părinte de la luarea deciziilor importante care îl privesc, fiind esenţial pentru dezvoltarea firească a copilului şi pentru respectarea interesului său superior ca tatăl să fie o prezenţă constantă în viaţa sa şi să îşi exercite în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile părinteşti care îi revin.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea o atitudine necorespunzătoare faţă de minor, că ar fi consumator de droguri sau de alcool, că ar pune în pericol grav dezvoltarea minorului, nefiind incidentă nici o altă situaţie similară, care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă.
Având în vedere aceste aspecte, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie. Curtea a mai reţinut că soluţia instanţei de apel a fost argumentată, iar trimiterea la dispoziţiile art. 507 NCC a fost corectă, neputându-se considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că motivele sunt străine de natura pricinii. De asemenea, cenzurarea tranzacţiei părţilor a fost conformă normelor legale în materie şi corespunde interesului superior al copilului. [Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia civilă nr. 89/26 iunie 2012 , portal.just.ro]
Faţă de specificul pricinii de faţă, trebuie avut în vedere şi art. 506 C.civ., conform căruia „cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia”.
În acest sens, trebuie observat că, potrivit înscrisurilor medicale depuse la dosar, minorul a fost diagnosticat cu o serie afecţiuni grave, recomandându-se efectuarea unor evaluări periodice de specialitate.
Dând curs recomandărilor medicale, petenta a solicitat de două ori efectuarea unei evaluări psihologice a minorului, fapt dovedit prin raporturile de evaluare psihologică.
Prin raportul de evaluare psihologică nr. 1/01.10.2013 s-a concluzionat că minorul suferă de întârziere moderată neuropsihomotorie şi întârziere de limbaj receptiv şi expresiv pe fondul unei condiţii medicale. S-a recomandat cu această ocazie „observarea comportamentelor legate de ariile senzoriale, includerea în programul de Kinetoterapie, Terapie ocupaţională şi Terapie de stimulare a limbajului, realizarea unui program de intervenţie bazat pe instrumente de învăţare pentru dezvoltarea praziilor şi abilităţilor motrice fine; introducerea PECS ca sistem de învăţare a cererilor şi stimularea cu ajutorul emisiei de sunete şi a tehnicilor bazate pe comportamentul verbal”.
De asemenea, s-a recomandat reevaluarea copilului la 6 luni – petenta conformându-se acestei recomandări, potrivit raportului de evaluare psihologică întocmit ulterior, la data de 17.01.2014, în care se arată că minorul suferă de anumite disfuncţii senzoriale şi motorii, fiind încadrat în sfera persoanelor cu tulburări de spectru autist.
Potrivit adeverinţei nr. /2014, începând cu data de 07.03.2014, minorul a fost inclus în programul Centrului de consiliere şi asistenţă pentru persoanele cu TSA din cadrul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
În acest context, instanţa apreciază că trebuie încercat, pe cât posibil, ca minorul să fie ferit de orice efect negativ care ar putea să se producă în urma separării părinţilor săi, pentru a preîntâmpina fragilizarea psihică şi fizică a acestui copil care are, oricum, prin prisma afecţiunilor de care suferă, o slabă autonomie şi o regresie la o vârstă anterioară care se constituie într-un sistem defensiv al copilului faţă de mediul în care trăieşte.
Astfel, deşi în speţă nu s-a făcut dovada faptului că petentul va locui pe teritoriul altui stat, instanţa apreciază că este în interesul minorului părintele care îi cunoaşte cel mai bine nevoile să fie în măsură să ia decizii privind creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea sa, fără să depindă de acordul celuilalt părinte.
În acest sens, din ansamblul probelor administrate în cauză reiese că mama copilului prezintă suficiente garanţii materiale şi morale pentru a exercita, în exclusivitate, autoritatea părintească în ceea ce îl priveşte pe fiul său, de creşterea şi îngrijirea căruia s-a ocupat cu responsabilitatea firească pe care o implică rolul de părinte, dar şi cu grija deosebită pe care o reclamă situaţia specială a copilului său.
Totodată, instanţa apreciază că părţile au conştientizat că interes interesul copilului lor este prioritar, în cauză neexistând niciun indiciu al voinţei petentei de a-l îndepărta pe tată din viaţa minorului.
Conchizând, faţă de textele legale evocate şi apreciind că interesul superior al minorului a fost respectat, instanţa va consfinţi învoiala părţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, care va reveni, în exclusivitate mamei – tatăl păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia, potrivit art. 398 alin. 2 C.civ.[Judecătoria Ploiești, Sentința civilă nr. 9486/2014, portal.just.ro]
Ordonanță președințială. Exercitarea exclusivă a autorității părintești de către tată. Regula impusă de noul cod civil este aceea de a se pleca pe prezumţia de autoritate părintească comună; doar dacă interesul superior al copilului o reclamă, judecătorul poate opta pentru autoritate părintească exercitată de către unul dintre părinţi (adică custodie unică). Este importantă, din acest punct de vedere, jurisprudenţa statelor care au implementat custodia comună cu mai mult timp în urmă, ca de pildă Olanda. Conform jurisprudenţei olandeze se acordă custodie unică atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu, este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la şcolarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze (jurisprudenţa Curţii Supreme a Olandei 18 martie 2005, LJN AS 8525).
Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art 263 Cod Civil implică faptul ca minorul să se bucure de prezenţa ambilor părinţi care au îndatorirea de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală, de educaţie, învăţătură şi pregătire profesională în vederea unei dezvoltări armonioase şi numai în cazuri de excepţie autoritatea părintească să revină numai unuia dintre părinţi. Cu titlu exemplificativ, alin 2 indice 5 al art 31 din legea 272/2004 prevede că „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică,dependenţa de droguri a celuilalt părinte,violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil care ar deriva din exercitarea de acel părinte a autorităţii părinteşti.”
Ceea ce instanta a avut în vedere în primul rând la soluţionarea acestui capăt de cerere este ceea ce s-a consemnat in raportul de evaluare psihologică a minorului si anume: anxietate puternică a minorului, manifestată prin deficienţe de limbaj şi traume psihice, timiditate , nesiguranţă şi fugă de realitate, cu necesitatea de a se simţi protejat. A identificat psihologul un abuz fizic şi verbal repetat şi totodată un abuz emoţional din partea mamei ale cărui consecinţe s-au agravat după incidentul petrecut la scoală şi totodată. Toate aceste constatări ale unui psiholog specialist au indicat existenţa unui copil marcat de despărţirea părinţilor, ataşat în special de tată şi speriat de ideea că va sta împreună cu mama lui. Aceeaşi concluzie a rezultat şi din ascultarea minorului în Camera de consiliu, copilul exprimându-şi în mod clar dorinţa de a rămâne alături de tatăl său.
S-a mai notat că, în situaţia dată, comportamentul mamei –de a-l lua pe copil împotriva voinţei sal de la şcoală şi de lângă tatăl său fără a-l înştiinţa pe acesta despre locul unde se află şi de a–l lăsa ulterior la nişte rude, s-a dovedit a fi unul iresponsabil, care în opinia instanţei a prejudiciat în mod evident copilul.
Totodată, a reţinut instanţa că pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei, exprimând o lipsă de interes cel puţin suspectă faţă de cursul acestui proces, ceea ce conduce la concluzia firească a justeţii susţinerilor reclamantului şi anume că tot acest comportament a fost doar o dorinţă de răzbunare şi de orgoliu, ea nemanifestând un interes real faţă de soarta copilului său.
Pentru aceste motive, considerând că, cel puţin temporar, până la soluţionarea divorţului este in interesul copilului ca deciziile importante în ceea ce il priveşte să fie luate doar de tatăl său, persoana care se preocupă preponderent de creşterea şi educarea sa, instanţa a admis cererea reclamantului de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti.[Judecătoria Iași, Sentința civilă nr. 874 din 29.04.2015, portal.just.ro]
Conform art. 483 alin. 1 din Noul Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal părinţilor.
În alin. 2 se menţionează că părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Potrivit art. 487 din Noul Cod civil, care reglementează conţinutul autorităţii părinteşti, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, care instituie ca principiu că autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului şi că această autoritate presupune ca părintele care o exercită să fie capabil să decidă în problemele majore legate de creşterea şi îngrijirea copilului, din perspectiva nevoilor acestuia, faţă de probele administrate în cauză, tribunalul consideră că în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă, există motive temeinice pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorilor doar de către reclamant.
Afecţiunile de care suferă apelanta–pârâtă, care au impus internarea într-o clinică de psihiatrie, comportamentul agresiv al acesteia faţă de cadrele didactice şi conducerea şcolii unde minorul este elev, precum şi faţă de părinţii colegilor copilului, atitudinea tolerantă pe care aceasta o are faţă de greşelile minorului, aspecte ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, sunt de natură a conduce la concluzia că cel puţin la acest moment, pârâta nu poate exercita autoritatea părintească într-o manieră care să răspundă interesului copiilor.
Toate susţinerile apelantei prin care aceasta contestă că reclamantul ar fi tatăl minorilor, declaraţia făcută de numitului P.M. privind comportamentul pârâtei în ceea ce-l priveşte, cât şi aspectele consemnate de organele de poliţie în procesele – verbale încheiate şi depuse la dosar, probează că apelanta–pârâtă nu are capacitatea de a exercita drepturile părinteşti şi de a îndeplini obligaţiile, astfel încât creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor să nu fie afectată. [Tribunalul Ialomița, Decizia civilă nr. 134/2013, portal.just.ro]